Arhive pe etichete: love

Degustarea de azi


Love what you do! Share it with others!

Mi-a fost dor de un coffee tasting, ținut ca la carte, cu povești, informații și o atmosferă relaxată și destinsă. Acum stă să plouă, ziua se anunță una mohorâtă, însă mi-am început-o într-un mod tare, tare frumos – cu o cafea tare, împărtășind o mulțime de lucruri interesante legate de ea și presărând pe ici, pe colo câteva fun facts, totul în compania unor oameni dornici să învețe cât mai multe lucruri despre cafea (asta, și faptul că a picat numai bine seminarul după o petrecere corporate la care fuseseră cu o seară înainte 😛 )

Am ținut degustarea cu Anniversary Blend, o cafea din categoria dark, bine prăjită, un blend din Asia/Pacific with a little something extra: boabe de cafea învechită din Sumatra! E o cafea extrem de „plină”, corpolentă, ușor spicy, ce devine mai bună, parcă, de la an la an. E o cafea aniversară, creată de pasionați de cafea, pentru pasionați de cafea. E specială, e complexă, e absolut minunată!

Nu intru în amănunte despre cum s-a desfășurat degustarea, puteți afla și voi participând la seminariile/degustările organizate de Starbucks. Pe mine și pe colegii mei ne găsiți la Starbucks Cluj, unde suntem mai mult decât bucuroși să organizăm degustări.

Asta pentru că univesul cafelei e mult mai interesant decât ați crede. Mie îmi place să mă refer la cafea ca la una din cele mai romantice și personale forme de interacțiune, socializare și conexiune dintre oameni. Aș putea povesti câte în lună și în stele despre cafea, de la un simplu bob până la un sortiment intrigant și deosebit. Asta pentru că îmi place ceea ce fac. Iubesc ceea ce fac.

Iar dacă pui pasiune…se vede. Și se simte.

Love what you do! Share it with others! Și, ca o completare…dacă nu iubești ceea ce faci, atunci schimbă acel lucru cu unul mai bun, indiferent cât ar părea de greu!

Anunțuri

Golden memories


It’s been a day and a half since I listen to only one song. It’s not the first time, nor it will be the last, but this song is different from any other obsession that I had. This song is like a drug, like a terrible addiction that I know it can harm me if I take too much of it but in the same time I know that I cannot let it go, no matter what. This song is absolutely amazing, in its every note and tone, it’s beautiful, it’s deep and it’s been some time since I felt like this because of a melody.

It’s giving me a mixture of feelings, each and every one of them at the highest intensity, it’s giving me shivers down the spine, it’s making my soul tremble, it carries me on the highest pitches of Heaven and in the next moment it brings me down in the depths of Hell, it makes me hopeful but in the same time it makes me extremely sad and helpless. It burns my chest with a terrible pain, as if no love is left in the world, it makes me smile and it makes me cry, but tears of sadness not of joy. It rips my heart out and it sews it back, it’s shattering me apart into millions of pieces and it brings me back together again.

It makes me remember memories I never had but somehow I feel I once knew, it takes me to places I’ve never been before but in a strange way I have a feeling I’ve already been there. It’s as if this song is as old as the world itself, it’s the kind of song that speaks without words, that tells one of the oldest stories of all times, a story that everyone understands without knowing and without thinking. It’s that special moment when you stop thinking and really start feeling, and when you do that you suddenly feel overwhelmed with all the intensity and multitude of feelings, phases and states of mind which you feel all together.

This song is my greatest discovery of all, so far, but I’m aware that it’s going to be my end, as well. It’s slowly taking over and I’m giving all of myself to it. Soon there will be no turning back.

Where I belong…


Messenger-ul apropie lumea. Messenger-ul o indeparteaza. Te apropie de cei pe care nu ii cunosti, dar ai vrea, dar te indeparteaza de cei pe care deja ii stii. E impersonal,  e rece, e mult prea logic…am ajuns deja in stadiul in care simt ca cei ce ma inconjoara imi sunt straini, dar vreau sa ii cunosc, vreau sa aflu mai multe despre ei, despre cum o mai duc, despre ce mai fac, despre ce vise au, ce necazuri, daca sunt fericiti, daca sunt tristi…vreau sa vorbesc in mod direct cu ei, sa ii privesc, sa ii observ cum zambesc fericiti, sau dimpotriva, cum incearca sa isi ascunda trairile…vreau sa port o conversatie normala cu ei, la un ceai/ciocolata calda/bere…vreau sa ies din spatiul acesta virtual, in care un zambet este inlocuit de un emoticon „happy”, in care frazele sunt telegrafice, iar daca ar consta in mai mult de doua randuri scrise, deja ar fi mult prea mult si ar ocupa prea mult timp…vreau sa imi imbratisez prietenii in mod real, nu doar tastand un semn de ‘mai mic’, doua puncte, un D si un semn de ‘mai mare’…

Acum avem tehnologie, dar nu avem timp. Avem multe cunostinte, dar prea putini prieteni. Avem prea multi colegi, dar despre care nu stim prea multe lucruri in afara de ce au facut la facultate.

In alta ordine de idei,  am reinceput sa scriu, mi-a revenit acea pofta nebuna si nesatioasa de a-mi asterne gandurile. La fel ca in versurile formatiei Gotthard, „I’m back where I belong…been a long time gone, now it feels like home”. M-am intors dupa o lunga calatorie in care m-am redescoperit, in care am reinvatat sa traiesc fiecare moment si fiecare clipa cu optimism…imi era dor de acest sentiment atat de familiar…ma intreb oare cat va tine de data asta pana pesimismul legat de propria persoana isi va reintinde tentaculele cu intentia de a ma infasura strans in ele si a nu-mi da drumul decat doar cat sa-mi ofere ragazul de a fi optimista pentru ceilalti? Nu stiu…daca se va intampla din nou, imi voi tine capul sus, nu ma voi lasa, ma voi agata de fiecare farama de fericire si dragoste de care sunt inconjurata.

Vorbe mari…dar vorbe izvorate din suflet, vorbe ce odata transformate din simple ganduri in cuvinte concrete, sunt mult mai greu de sters si de uitat.

This is where I belong…this is when I realized that what I wanted, was already mine.

Acum sunt intr-adevar, din nou, acasa.

%d blogeri au apreciat asta: