Arhive pe etichete: muzica

Întotdeauna Bach


Am început această postare cu…sfârșitul. E greu să scrii sau să povestești despre ce ai simțit vis-a-vis de ceva la câteva zile după ce s-a întâmplat acel lucru, fiindcă nu mai relatezi cu sufletul sau inima, ci cu mintea și ai tendința de a fi mult prea pragmatic, fără să vrei. Sunt momente în care cel mai bine vorbesc senzațiile, iar dacă nu găsești modalitatea potrivită de a le descrie, atunci unde mai e poezia trăirii?

Ca să îmi reamintesc stările sufletești de acum câteva zile, m-am plimbat prin casă cu Bach răsunând în căști. Chiar și acum, când scriu asta, din căști se aude integrala suitelor pentru violoncel compusă de Bach. Și parcă e mai ușor așa. Chiar și acum corzile sufletului îmi vibrează odată cu muzica și acum sunt acasă…în cadrul concertului de marți, această senzație mi-a fost de zeci de ori amplificată.

A fost nevoie numai de un om și de un violoncel. Atât! Un om extrem de talentat, un măiastru vrăjitor al instrumentului ce a avut puterea de a ne hipnotiza cu muzica sa și de a ne suspenda undeva în afara timpului și spațiului cunoscute.

A fost un concert superb! Magnific, chiar! L-aș răpi pe Răzvan Suma, dacă aș putea, și l-aș pune să îmi cânte încontinuu 🙂 Glumesc! Ba nu, nu glumesc! E unul din muzicienii care în momentul în care încep să cânte sunt în alt Univers și sunt extrem de expresivi, trăind la maximum fiecare notă și transmițându-ți și ție această trăire.

Turneul lui Răzvan Suma se va încheia pe 7 noiembrie, în București, iar atunci vor fi și doi invitați: Corinne Chapelle, la vioară, și Răzvan Popovici la violă. Vă recomand călduros să mergeți, dacă aveți posibilitatea!

La finalul concertului am completat un chestionar, iar ultima întrebare de pe foaie era ”Ce altceva ați vrea să ascultați cântat de Răzvan Suma?”, iar răspunsul meu, în urma concertului și în urma dragostei pentru muzica compusă pentru violoncel a fost  „Bach. Întotdeauna Bach!

Anunțuri

RenaiScienceFiction


Și a fost și concertul „RenaiScienceFiction” în seara asta, în Diesel. Concert e mult spus. Sau prea puțin. Pentru că ce s-a întâmplat acolo e atât de complex și bulversant, că încă mi-e greu să descriu. Gândește-te la 2 oameni, un bărbat și o femeie, împreună pe aceeași scenă, el obișnuit, iar ea extrem de…nepământeană…Mai adaugă, ca instrumente, o serie de aparate electronice: sintetizatoare, computer, nanoKontrol, iFPH și…un smartphone.

Concertul-concept (cred că pot să îi spun așa, iar dacă nu există termenul îl folosesc acum) a fost o călătorie imaginară pe planeta Venus, unde ni s-a vorbit în…venusiană. Prin foșnete, gemete, murmure, fâlfâieli de beteală, plastic și o voce când mult prea intensă, când divină, când hipnotică. Toată experiența de care am avut parte poate fi „tradusă” așa: futuristic, experimental, grotesc și senzual, fonetic, mistic și SF. Plus laitmotivul „Who is looking in the mirror?” și „Există viață pe Venus?”, ca să aflăm la final că publicul era cel ce se uita în oglindă și implicit da, există viață pe Venus.

Genul ăsta de spectacole te bulversează un pic. Și e mai mult decât o situație în care fie înțelegi despre ce e vorba, fie nu. Eu zic că încă nu suntem pregătiți pentru așa ceva, încă nu suntem obișnuiți să ne lăsăm imaginația să zboare undeva, departe, și dacă suntem puși în ipostaza de a gândi în timpul unui spectacol ne simțim incomod, iar dacă mai trebuie să și interacționăm cu artiștii ne fâstâcim de-a dreptul și din cauza asta avem tendința de a lua în râs geniul pur, tocmai pentru că nu suntem capabili de a-l înțelege pe deplin.

Aici se încadrează ce au făcut azi Irinel Anghel și Adrian Borza și mărturisesc că mă așteptam la aproape orice altceva numai la asta nu. Și nu pot descrie exact. Pentru că ăsta e un spectacol la care trebuie să mergi, să fii acolo, ca să poți înțelege. Iar după ce participi stai și te întrebi: „de ce am avut parte?” și nu te poți exprima foarte concis.

Spectacolul a fost parte a festivalului internațional Toamna Muzicală Clujeană. Mai multe informații despre festival găsiți aici:

www.tmc.filacluj.ro –  informatii despre artiștii invitați la TMC, program, echipa etc
www.filacluj.ro  – site-ul Filarmonicii Clujene
www.facebook.com/filacluj – pagina de Facebook a Filarmonicii
www.facebook.com/ToamnaMuzicalaClujeana – pagina de Facebook a TMC
Și încă ceva: bloggerii sunt așteptați la concertele din cadrul festivalului. Mai multe info aici, cu mențiunea:

Pe lângă cei care au răspuns afirmativ şi sunt interesaţi de concertele toamnei, anunţăm faptul că orice blogger clujean, iubitor de muzică clasică, bineînţeles, este aşteptat la concertele noastre. Aşadar, vă rugăm să urmăriţi programul, să vă alegeţi un concert şi să ne trimiteţi un mail (găsiţi informaţii la contact) cu motivaţia voastră pentru a participa la concertul/recitalul respectiv. Vom alege câte un blogger/concert şi vom urmări cu interes reacţiile fiecăruia.

2 Cellos


Trebuia să fac un post despre asta! Era musai! Nu e vorba de două violoncele, în sine, ci de un duet de violonceliști – Luka Sulic și Stjepan Hauser, un sloven și un croat. Au făcut o serie de cover-uri simfonice ale unor melodii moderne și sună senzațional de bine! Are ceva muzica modernă, ritmată, agitată, uneori frivolă, interpretată doar la instrumente „clasice”…

 

Căutam niște cover-uri simfonice în seara asta după ce am dat de adaptarea piesei lui Carly Jepsen – Call me, maybe pentru cor și orchestră. Și asta, o demență, pentru că sună mult mai bine ca originalul 🙂

 

Închizând paranteza și revenind la cei doi, din piesă în piesă am dat peste cover-ul făcut piesei Highway to Hell al celor de la AC/DC. De acolo am ajuns la un cover făcut celor de la Coldpay și al lor Viva la Vida, iar apoi am dat de o înregistrare în care au cântat live cu Red Hot Chilli Peppers, în Zagreb, pe 29 August, ca special guests, fiindcă făcuseră deja un cover la Californication! Sună tare bine cover-ul lor, dar să îi auzi live împreună cu trupa…pot numai să-mi închipui cum s-au simțit spectatorii!

Si-apoi am realizat ceva – eu, de fapt, îi mai ascultasem pe băieți! Dădusem de ei acum ceva vreme și țin minte și acum că am rămas captivată de ce am auzit și am fost atât de prinsă de muzică încât s-a lăsat cu piele de găină, păr zbârlit pe ceafă etc. Era vorba de cover-ul Smooth Criminal al lui MJ. Până în momentul de față, în opinia mea, asta e piesa supremă a lor, la piece de resistance! Iat-o:


Mai jos sunt restul pieselor ce le-am pomenit. Dar adevărul e că nu trebuie numai ascultați, trebuie ȘI văzuți când cântă. Magia se întâmplă atunci cele două elemente (auditiv și vizual) se unesc și formează un tot unitar – să asculți violoncelele, dar să și vezi explozia de energie a celor doi, pasiunea pe care o pun în muzică, dăruirea cu care interpretează…iar părul rupt din arcușuri…aiaiai! 🙂

Până una, alta, m-am abonat la canalul lor de pe YouTube, sunt chiar curioasă cum evoluează.

If I die young


Nu e un gând, ci titlul piesei ce m-a obsedat azi. E frumoasă. O poveste, de genul celor „cum ar fi dacă” sau „cum ar fi atunci când”. Refuz să mă gândesc mai departe, fiindcă nu știu unde aș ajunge…

A penny for my thoughts, oh no, I’ll sell ‘em for a dollar

They’re worth so much more after I’m a goner

And maybe then you’ll hear the words I been singing

Funny, when you’re dead how people start listening

***
Gather up your tears, keep ‘em in your pocket
Save them for a time when you’re really gonna need them, oh

%d blogeri au apreciat asta: