Arhive pe etichete: idei

De ce (nu) ne place ploaia?


 

Pic…pic…pic…auzi asta? E sunetul ploii…pe table de inox, pe acoperișuri, pe parbrizul mașinii tale, pe streașina camerei tale, pe umbrela sub care te adăpostești. Cum te simți? Așa-i că ai impresia că ziua de azi nu e una bună, pentru că plouă și e vânt, și e frig, și umezeală, și, și, și…?

 
Se poate remedia starea ciudată. O cafea bună, un ceai cald, un colțișor confortabil în care să te lăfăi fără nici o grijă, un mediu călduros și orice altceva te face să te simți bine. Partea interesantă e că starea noastră e spirit pe care o resimțim în momentul în care plouă are o explicație. Fără a intra în foarte multe detalii științifice, sunetul ploii asupra creierului uman stimulează undele cerebrale Theta, unde cu o frecvență joasă, ce se manifestă mai ales înainte să adormim. Mai joase decât undele Theta sunt doar undele Delta, specifice somnului profund.
Stimularea acestor unde ne face să fim mai relaxați, dar și mai creativi. Există o serie de studii ce descriu mai pe larg efectele acestor unde asupra creierului uman și există, se pare, și o serie de tehnici menite să te facă să atingi acele stări în care undele Theta sunt stimulate la maximum, ajungând să poți fi chiar capabil de a visa lucid (prin meditație, ascultând anumite sunete, așa-numitele „binaural beats” sau „sunete binaurale” etc). Dar deviez de la subiect.

 

Ploaia te calmează, te liniștește. Ritmul său inegal îți sporește concentrarea, pe de o parte, dar te face și mai receptiv, pe de altă parte. Emoțiile sunt amplificate și ai tendința de a deveni mai profund, te a te cufunda în sine, de a fi mai melancolic. Am observat că nu prea ne place să ne simțim așa. Nu ne place să ne autoanalizăm, nu ne place să fim incisivi cu noi înșine. De multe ori ne e teamă de ce putem descoperi despre noi. Nu ne place nici să ne lăsăm gândurile să plutească în neștire, pentru că se întâmplă să ajungă în acel colțișor în care ne-am ferecat amintirile, trăirile, stările și senzațiile care ne dor, care ne fac psihic rău, de care încercăm să scăpăm. Ne-am construit ziduri mari, trainice, groase, ne-am autoimpus niște granițe și niște limite. Nu ne place să fim vulnerabili.

 
Dar ne place acea căldură sufletească ce o simțim subtil în momentul în care ascultăm ploaia. Șansele sunt că dacă stăm într-o încăpere cu mai mulți oameni în momentul în care afară plouă ne simțim mai prietenoși, mai binevoitori, mai calzi și avem o stare de bine.
Citeam undeva că ploaia e ca o poezie, o poezie a naturii. Poate că așa e. Ar trebui să învățăm să o apreciem, să ne lăsăm în voia ei. Nu spun că ar trebui să cântăm în ploaie, ca în film, dar putem să nu mai înjurăm dacă ne stropim, să nu mai bombănim dacă vântul ne deranjează părul, pentru că astea sunt detalii ce se pot remedia. Hai să învățăm să o iubim. Poate așa, în timp, învățăm și cum să ascultăm cu adevărat.

Zilele 1-4


M-am hotărât să declar prima zi a provocării celor 30 de poze în 30 de zile pe data de 23.08, înainte cu câteva zile de a mă decide propriu-zis să o duc la bun sfârșit. Ca notă: pozele de până acum au fost făcute cu telefonul, mi-a fost cel mai la îndemână.

Așadar:

Ziua 1

23 August 2012

Ora 6.31 dimineața, într-o zi de joi.

Pe drum spre serviciu, cu rolele în picioare, prinzând viteză. Era răcoare, iar afară nu era nici țipenie de om. Mașini mult prea puține, doar câte una, ici și colo, și un tir ce m-a depășit agale.

Parcă era o idee mult prea devreme pentru ca lumea să își iasă din starea de amorțeală somnoroasă.

Dar, la urma urmei, ce poate fi mai energizant decât un pic de mișcare dimineața devreme, cu vântul biciuindu-ți obrajii în cea mai dulce liniște?

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ziua 2

24 August 2012

Ziua de 24 august a fost una din zilele în care am profitat la maximum de faptul că piscina unde merg să înot se află la 5 minute de locul de muncă.

După o tură de lucru de dimineață, ce a trecut mai repede ca în alte dăți și pe parcursul căreia m-am distrat cu partenerele de lucru încontinuu (râdeau și clienții, acum nu știu câți râdeau cu noi și câți râdeau de noi), am tulit-o la bălăceală.

Am înotat până mi-am simțit mușchii de gelatină, după care m-am tolănit pe un șezlong și am lenevit în razele calde ale soarelui.

M-am bucurat și că era vineri, august și vară așa că piscina era aproape goală, mai toți fiind plecați prin alte părți. Life was good that day!

 

 

 

Ziua 3

Sâmbătă am terminat cartea asta. De foarte multă vreme nu am mai râs în hohote în timp ce am citit o carte. Am râs cu atâta poftă de mi-au dat lacrimile la un moment dat.

Ultima dată când mi s-a mai întâmplat asta a fost acum vreo 8 ani, când am citit seria aventurilor lui Conan Doi, de Vlad Mușatescu (De-a v-ati ascunselea, De-a puia gaia, De-a baba oarba și De-a bîza).

Wodehouse e de-a dreptul țăcănit, în cel mai bun sens posibil. Recomand cărțile lui! Deocamdată sunt la seria castelului Blandings, dar vreau să le citesc și pe restul.

 

 

 

 

 

 

 

Ziua 4

Ultimele raze de soare ale săptămânii. Era 7 seara.

La câteva ore după a început ploaia. A venit vremea mohorâtă, dar atât de răcoroasă și atât de așteptată.

Să fie gata vara deja, oare?

O poză/zi


Am dat zilele trecute de o idee tare faină, o provocare: o poză nouă în fiecare zi, timp de 30 de zile.

M-am decis să o accept. Până la urmă, de ce nu? Poate să iasă un lucru frumos, un jurnal foto ţinut timp de o lună. Şi cu ocazia asta o să văd dacă într-adevăr o poză poate ţine locul a o mie de cuvinte. Deznodământul: la finalul provocării. Sunt curioasă de rezultat.

%d blogeri au apreciat asta: