Arhive pe etichete: festival

Întotdeauna Bach


Am început această postare cu…sfârșitul. E greu să scrii sau să povestești despre ce ai simțit vis-a-vis de ceva la câteva zile după ce s-a întâmplat acel lucru, fiindcă nu mai relatezi cu sufletul sau inima, ci cu mintea și ai tendința de a fi mult prea pragmatic, fără să vrei. Sunt momente în care cel mai bine vorbesc senzațiile, iar dacă nu găsești modalitatea potrivită de a le descrie, atunci unde mai e poezia trăirii?

Ca să îmi reamintesc stările sufletești de acum câteva zile, m-am plimbat prin casă cu Bach răsunând în căști. Chiar și acum, când scriu asta, din căști se aude integrala suitelor pentru violoncel compusă de Bach. Și parcă e mai ușor așa. Chiar și acum corzile sufletului îmi vibrează odată cu muzica și acum sunt acasă…în cadrul concertului de marți, această senzație mi-a fost de zeci de ori amplificată.

A fost nevoie numai de un om și de un violoncel. Atât! Un om extrem de talentat, un măiastru vrăjitor al instrumentului ce a avut puterea de a ne hipnotiza cu muzica sa și de a ne suspenda undeva în afara timpului și spațiului cunoscute.

A fost un concert superb! Magnific, chiar! L-aș răpi pe Răzvan Suma, dacă aș putea, și l-aș pune să îmi cânte încontinuu 🙂 Glumesc! Ba nu, nu glumesc! E unul din muzicienii care în momentul în care încep să cânte sunt în alt Univers și sunt extrem de expresivi, trăind la maximum fiecare notă și transmițându-ți și ție această trăire.

Turneul lui Răzvan Suma se va încheia pe 7 noiembrie, în București, iar atunci vor fi și doi invitați: Corinne Chapelle, la vioară, și Răzvan Popovici la violă. Vă recomand călduros să mergeți, dacă aveți posibilitatea!

La finalul concertului am completat un chestionar, iar ultima întrebare de pe foaie era ”Ce altceva ați vrea să ascultați cântat de Răzvan Suma?”, iar răspunsul meu, în urma concertului și în urma dragostei pentru muzica compusă pentru violoncel a fost  „Bach. Întotdeauna Bach!

Zece zile, pentru că…


Zece zile pe an, zece zile în care uiți de tine, uiți de tot ce înseamnă viață personală și te arunci cu capul înainte, te lași cuprins de vâltoarea și agitația a tot ceea ce înseamnă un festival.

Pentru că vrei, pentru că ești clujean, pentru că ești mândru de asta, pentru că pui pasiune în ceea ce faci.

Pentru că timp de zece zile te dedici trup și suflet ca totul să meargă strună, ca totul să fie perfect.

Timp de zece zile respiri cultură, lași inspirația să te cuprindă, mănânci filme pe pâine. Timp de zece zile îți dorești cu ardoare să te poți dedubla sau chiar tripla pentru a ajunge și a fi prezent în cât mai multe locuri.

Timp de zece zile nu dormi. Timp de zece zile mănânci pe fugă, numai tu știi cum. Timp de zece zile ajungi să fii stresat cât pentru patru luni de atunci încolo. Ești tras la răspundere pentru greșeli care nu sunt ale tale. Te cerți cu persoane pe care nu le-ai mai văzut în viața ta în încercarea de a le calma și de a face ca totul să fie bine.

Alergi încontinuu între locații. Cunoști oameni noi. Legi prietenii. Revezi oameni dragi. Îți lărgești orizonturile. Iei parte la petreceri legendare. Te consumi, dar te și distrezi. Respiri când poți între atâtea lucruri. La final, ajungi să fii extrem de epuizat și să îți dorești doar să dormi pentru o săptămână.

Te trezești că nu îți dai seama când a trecut așa timpul. În zbor. Ca un vis. Și îți promiți că la anul reziști mai mult, faci mai multe, te implici mai mult.

Pentru că îți place! Pentru că iubești tot ce ține de asta! Pentru că pentru tine, ca organizator sau voluntar sau spectator, festivalul face parte din tine și nu concepi un an fără el.

Pentru că e TIFF!

%d blogeri au apreciat asta: