Arhive pe categorii: Evenimente

Întotdeauna Bach


Am început această postare cu…sfârșitul. E greu să scrii sau să povestești despre ce ai simțit vis-a-vis de ceva la câteva zile după ce s-a întâmplat acel lucru, fiindcă nu mai relatezi cu sufletul sau inima, ci cu mintea și ai tendința de a fi mult prea pragmatic, fără să vrei. Sunt momente în care cel mai bine vorbesc senzațiile, iar dacă nu găsești modalitatea potrivită de a le descrie, atunci unde mai e poezia trăirii?

Ca să îmi reamintesc stările sufletești de acum câteva zile, m-am plimbat prin casă cu Bach răsunând în căști. Chiar și acum, când scriu asta, din căști se aude integrala suitelor pentru violoncel compusă de Bach. Și parcă e mai ușor așa. Chiar și acum corzile sufletului îmi vibrează odată cu muzica și acum sunt acasă…în cadrul concertului de marți, această senzație mi-a fost de zeci de ori amplificată.

A fost nevoie numai de un om și de un violoncel. Atât! Un om extrem de talentat, un măiastru vrăjitor al instrumentului ce a avut puterea de a ne hipnotiza cu muzica sa și de a ne suspenda undeva în afara timpului și spațiului cunoscute.

A fost un concert superb! Magnific, chiar! L-aș răpi pe Răzvan Suma, dacă aș putea, și l-aș pune să îmi cânte încontinuu 🙂 Glumesc! Ba nu, nu glumesc! E unul din muzicienii care în momentul în care încep să cânte sunt în alt Univers și sunt extrem de expresivi, trăind la maximum fiecare notă și transmițându-ți și ție această trăire.

Turneul lui Răzvan Suma se va încheia pe 7 noiembrie, în București, iar atunci vor fi și doi invitați: Corinne Chapelle, la vioară, și Răzvan Popovici la violă. Vă recomand călduros să mergeți, dacă aveți posibilitatea!

La finalul concertului am completat un chestionar, iar ultima întrebare de pe foaie era ”Ce altceva ați vrea să ascultați cântat de Răzvan Suma?”, iar răspunsul meu, în urma concertului și în urma dragostei pentru muzica compusă pentru violoncel a fost  „Bach. Întotdeauna Bach!

Anunțuri

Vă place Bach?


Mie da! Foarte, foarte mult!

Tocmai de aceea am să merg mâine să îl văd şi să îl ascult pe Răzvan Suma, unul din cei mai mari violoncelişti români.

L-am văzut şi azi, a cântat un pic în Iulius Mall în cadrul unui flash-mob. Când l-am văzut eu i se făceau nişte poze de către fotografii oficiali ai mall-ului. Era lângă scările rulante, pe o bancă roşie. Lumea trecea pe lângă el, dar nimeni dădea vreun semn că ar şti cine e, cu toate că înainte cântase. Întâmplarea face să fi trecut pe acolo în pauza de la muncă, având ceva de rezolvat prin mall. L-am văzut, i-am făcut o poză şi la final am mers şi i-am spus „să ştii că am să vin mâine seară la concertul tău”. Nu se aştepta la asta. Mi-a zâmbit, mi-a întins mâna şi a spus „eu sunt Răzvan, încântat!”.

Ce se va întâmpla mâine seară sunt convinsă că va fi memorabil. Ar fi păcat să rataţi asta…Bach este…Bach, adică minunat! Iar Răzvan…come on, pe lângă talentul de care dispune, omul are cutia violoncelului albă! How cool is that? Plus că sunt convinsă şi de faptul că nu va fi deloc un concert „clasic”, ci va fi ceva contemporan, modern, plin de viaţă.

Concertul va începe la ora 19 şi va avea loc la Casa Universitarilor.

Un om, un violoncel, Bach şi o proiecţie.

Ne vedem acolo!

RenaiScienceFiction


Și a fost și concertul „RenaiScienceFiction” în seara asta, în Diesel. Concert e mult spus. Sau prea puțin. Pentru că ce s-a întâmplat acolo e atât de complex și bulversant, că încă mi-e greu să descriu. Gândește-te la 2 oameni, un bărbat și o femeie, împreună pe aceeași scenă, el obișnuit, iar ea extrem de…nepământeană…Mai adaugă, ca instrumente, o serie de aparate electronice: sintetizatoare, computer, nanoKontrol, iFPH și…un smartphone.

Concertul-concept (cred că pot să îi spun așa, iar dacă nu există termenul îl folosesc acum) a fost o călătorie imaginară pe planeta Venus, unde ni s-a vorbit în…venusiană. Prin foșnete, gemete, murmure, fâlfâieli de beteală, plastic și o voce când mult prea intensă, când divină, când hipnotică. Toată experiența de care am avut parte poate fi „tradusă” așa: futuristic, experimental, grotesc și senzual, fonetic, mistic și SF. Plus laitmotivul „Who is looking in the mirror?” și „Există viață pe Venus?”, ca să aflăm la final că publicul era cel ce se uita în oglindă și implicit da, există viață pe Venus.

Genul ăsta de spectacole te bulversează un pic. Și e mai mult decât o situație în care fie înțelegi despre ce e vorba, fie nu. Eu zic că încă nu suntem pregătiți pentru așa ceva, încă nu suntem obișnuiți să ne lăsăm imaginația să zboare undeva, departe, și dacă suntem puși în ipostaza de a gândi în timpul unui spectacol ne simțim incomod, iar dacă mai trebuie să și interacționăm cu artiștii ne fâstâcim de-a dreptul și din cauza asta avem tendința de a lua în râs geniul pur, tocmai pentru că nu suntem capabili de a-l înțelege pe deplin.

Aici se încadrează ce au făcut azi Irinel Anghel și Adrian Borza și mărturisesc că mă așteptam la aproape orice altceva numai la asta nu. Și nu pot descrie exact. Pentru că ăsta e un spectacol la care trebuie să mergi, să fii acolo, ca să poți înțelege. Iar după ce participi stai și te întrebi: „de ce am avut parte?” și nu te poți exprima foarte concis.

Spectacolul a fost parte a festivalului internațional Toamna Muzicală Clujeană. Mai multe informații despre festival găsiți aici:

www.tmc.filacluj.ro –  informatii despre artiștii invitați la TMC, program, echipa etc
www.filacluj.ro  – site-ul Filarmonicii Clujene
www.facebook.com/filacluj – pagina de Facebook a Filarmonicii
www.facebook.com/ToamnaMuzicalaClujeana – pagina de Facebook a TMC
Și încă ceva: bloggerii sunt așteptați la concertele din cadrul festivalului. Mai multe info aici, cu mențiunea:

Pe lângă cei care au răspuns afirmativ şi sunt interesaţi de concertele toamnei, anunţăm faptul că orice blogger clujean, iubitor de muzică clasică, bineînţeles, este aşteptat la concertele noastre. Aşadar, vă rugăm să urmăriţi programul, să vă alegeţi un concert şi să ne trimiteţi un mail (găsiţi informaţii la contact) cu motivaţia voastră pentru a participa la concertul/recitalul respectiv. Vom alege câte un blogger/concert şi vom urmări cu interes reacţiile fiecăruia.

Despre Toamna Muzicală Clujeană


„Ieri a debutat în forță cea de-a 46-a ediție a Festivalului Internațional Toamna Muzicală Clujeană”…

Stau de ceva timp și încerc să îmi încep articolul cu această frază, dar nu pot. E mult prea tranșantă, prea fără viață și prea puțin piperată…e oarecum fadă…lipsită de emoție…nu reflectă nicidecum atmosfera de care am avut ieri parte la Casa Universitarilor, unde orchestra simfonică și corul Filarmonicii clujene au susținut concertul de deschidere al festivalului – „Damnațiunea lui Faust”, op. 24, compus de Hector Berlioz.

 

Sunt momente în cursul vieții noastre agitate când e nemaipomenit de bine să luăm parte la concerte de acest fel – să lăsăm toate probleme și frământările deoparte și să alocăm câteva ore din timpul nostru prețios sufletului nostru. Fiindcă nimic nu atinge mai bine sufletul și nu îl face să vibreze mai intens decât muzica. De-a lungul anilor am realizat ce înseamnă, de fapt muzica. E hrană pentru sufletul nostru însetat de emoții, e (aproape) unica modalitate prin care putem experimenta senzații din cele mai diverse în aceeași bucată muzicală – de la bucurie pură, la teroare sau tristețe profundă. Muzica e cea care ne ridică pe culmile extazului sau ne prăbușește în abisul disperării. Muzica e, în același timp, și modul prin care ființa umană exprimă cel mai bine tot ceea ce nu poate reda prin simple cuvinte, acestea fiind prea sărace pentru a descrie anumite stări, trăiri, sentimente. Muzica rupe toate barierele impuse de cultură sau limbaj. Ne apropie pe toți, ne face să ne simțim ca unul, face inimile noastre să bată la unison în același ritm. E numită, pe drept, limbajul universal…

 

Publicul de ieri a fost din cel mai divers. Tineri și vârstnici, persoane dichisite sau nu prea, în funcție de gustul fiecăruia sau posibilități…eram atât de diferiți cu toții. Asta până în momentul în care am intrat în sală și ne-am ocupat locurile. Atunci nu a mai contat nimic, nu a mai contat din ce mediu provine fiecare, au dispărut toate diferențele și a rămas un singur lucru ce ne-a unit pe toți și care ne-a adus ieri la un loc: dragostea pentru muzică!

Încă nu am învățat că la concertele simfonice nu aplaudăm la mijlocul lor, cum facem la alte concerte, și poate că încă mai uităm să ne închidem telefoanele sau să le punem pe silențios atunci când intrăm în sala de spectacole, însă, vorba aceea, nici Roma nu a fost construită într-o zi. Față de alți ani, totuși, micile incidente de acest gen sunt mult mai rare. Există, dar nu mai sunt atât de frecvente. Și asta e de bine. E un lucru bun și arată că ne pasă. Că avem respect și îi apreciem pe artiștii ce ne încântă cu muzica lor.

Ieri am uitat de tot timp de aproape 3 ore, nu mi-am dat seama cum a zburat timpul. A fost minunat! Ador concertele cu orchestră și cor! Iar dacă sunt dirijate de un adevărat maestru al baghetei…atunci sunt mai mult decât minunate, sunt magnifice! Așa a fost și concertul de ieri. Concertul a fost pus în scenă sub bagheta maestrului Cristian Mandeal. Spun maestru, fiindcă omul e senzațional. E atât de plin de energie, trăiește cu atâta intensitate muzica, simte fiecare notă, fiecare crescendo, și reușește să transmită și spectatorilor această energie, reușește să-i transpună „aici și acum”.

Soliștii de ieri au fost Carmen Gurban, Tony Bardon, Balla Sandor și Florin Sâmpelean. Superbe voci…mari artiști! (mai multe despre ei într-un articol viitor, merită scris separat și mai pe larg)

Finalul concertului…ah, finalul! Aplauze furtunoase la scenă deschisă minute în șir, zâmbete calde pe fețele spectatorilor, frenezia ce o simțeam fiecare înlăuntrul nostru…și mai presus de toate…emoția artiștilor și lacrimile apărute în ochii dirijorului la final. Nu prea pot descrie foarte bine ce a fost, fiindcă a fost…intens. Da, ăsta e cuvântul. Intens. Și emoționant. Și…uman!

Închei prin a ura la cât mai multe ediții acestui festival. La cât mai multe toamne magice, pline de poezie și de sublim. La cât mai multe concerte minunate! Și mai am o urare..mai mult un îndemn: mergeți la concerte simfonice! Mergeți și lăsați deoparte orice altceva și timp de o oră, două, trei, simțiți cu inima și sufletul! Merită totul!

Festivalul ține până pe 26 octombrie, timp suficient să mergeți, măcar o dată, la unul din concerte. Mai multe informații găsiți aici:

www.tmc.filacluj.ro –  informatii despre artiștii invitați la TMC, program, echipa etc
www.filacluj.ro  – site-ul Filarmonicii Clujene
www.facebook.com/filacluj – pagina de Facebook a Filarmonicii
www.facebook.com/ToamnaMuzicalaClujeana – pagina de Facebook a TMC

Cine vine cu mine în Ungaria?


UPDATE 2: Mai sunt 7 locuri.

UPDATE: Mai sunt disponibile 9 locuri 🙂

E vorba de un proiect finanțat din fonduri UE. Am mai fost în 3 astfel de proiecte până acum și a fost extrem, extrem de fain! Merită!

Titlul proiectului: „Grow Up”
Tipul proiectului: schimb multicultural de tineri
Data desfășurării: 24 octombrie – 7 noiembrie 2012
Locația desfășurării: Vásárosnamény, Ungaria
Număr de participanți: 11 participanți (9 între 15-25 ani, 1 între 25-30 ani + 1 team leader fără limită de vârstă)

Status înscrieri: mai sunt disponibile 10 locuri

Condiții de participare:
– se decontează 70% din costurile de călătorie
– se asigură în proporție de 100% cazarea, masa și materialele pentru training
– se achită către asociația de trimitere o taxă de procesare și pregatire de 100 lei (sau 25 Euro) – asociația este, în acest caz, Support for Youth Development
Ca info adiționale…transportul și toate cheltuielile aferente se achită la început de către participant, urmând ca după finalizarea training-ului sau programului să îi fie rambursat procentul de 70% (pentru asta trebuie păstrate toate biletele de tren/autobuz/autocar etc)

În programele de acest fel participă tineri din țările UE, iar numărul țărilor poate varia. De exemplu, când am fost în Bulgaria au fost 5 țări participante, când am fost în Grecia au fost vreo 8-9 și tot așa.

Mai sunt 10 locuri disponibile (unul e ocupat deja de mine 🙂 ). Având în vedere că proiectul începe din 24 octombrie, ar fi bine să vă grăbiți cu luarea unei decizii.

Așadar…cine vine cu mine? 🙂

P.S. Doritorii nu trebuie să fie neapărat din Cluj.

Degustarea de azi


Love what you do! Share it with others!

Mi-a fost dor de un coffee tasting, ținut ca la carte, cu povești, informații și o atmosferă relaxată și destinsă. Acum stă să plouă, ziua se anunță una mohorâtă, însă mi-am început-o într-un mod tare, tare frumos – cu o cafea tare, împărtășind o mulțime de lucruri interesante legate de ea și presărând pe ici, pe colo câteva fun facts, totul în compania unor oameni dornici să învețe cât mai multe lucruri despre cafea (asta, și faptul că a picat numai bine seminarul după o petrecere corporate la care fuseseră cu o seară înainte 😛 )

Am ținut degustarea cu Anniversary Blend, o cafea din categoria dark, bine prăjită, un blend din Asia/Pacific with a little something extra: boabe de cafea învechită din Sumatra! E o cafea extrem de „plină”, corpolentă, ușor spicy, ce devine mai bună, parcă, de la an la an. E o cafea aniversară, creată de pasionați de cafea, pentru pasionați de cafea. E specială, e complexă, e absolut minunată!

Nu intru în amănunte despre cum s-a desfășurat degustarea, puteți afla și voi participând la seminariile/degustările organizate de Starbucks. Pe mine și pe colegii mei ne găsiți la Starbucks Cluj, unde suntem mai mult decât bucuroși să organizăm degustări.

Asta pentru că univesul cafelei e mult mai interesant decât ați crede. Mie îmi place să mă refer la cafea ca la una din cele mai romantice și personale forme de interacțiune, socializare și conexiune dintre oameni. Aș putea povesti câte în lună și în stele despre cafea, de la un simplu bob până la un sortiment intrigant și deosebit. Asta pentru că îmi place ceea ce fac. Iubesc ceea ce fac.

Iar dacă pui pasiune…se vede. Și se simte.

Love what you do! Share it with others! Și, ca o completare…dacă nu iubești ceea ce faci, atunci schimbă acel lucru cu unul mai bun, indiferent cât ar părea de greu!

Despre „Lumea copiilor”


Pe 7 iulie, în cadrul Swimathon, voi înota pentru proiectul „Lumea copiilor de la Terapie Intensivă”, cu scopul de a reuși să strâng cât mai mulți bani pentru asta. Acest lucru înseamnă că toți „sponsorii” ce vor pune la bătaie o sumă pentru performanța mea vor ajuta, de fapt, proiectul ales de mine.

Atunci când m-am hotărât să mă înscriu în competiție am pornit de la premisa că știu dinainte pentru ce o să înot, dar planurile mi-au fost date peste cap atunci când am dat peste ideea proiectului celor de la Terapie Intensivă. Nu exagerez când spun că m-au trecut fiori reci pe șira spinării, fiindcă ce am citit acolo m-a emoționat foarte tare:

Copii născuți cu malformații, copii care suferă de cancer, ocluzii intestinale, peritonite, fracturi, copii în comă, copii aflați în moarte cerebrala, Copii care sunt victime ale accidentelor de mașină, copii… politraumatizați sau arși. Uneori traiesc aici din prima zi de nastere… până la moarte, iar alteori din prima zi, până când medicii reușesc imposibilul și le (re)dau viața… Secția de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii din Cluj este cea mai grea, spun medicii de acolo. Este grea, pentru că te lovești peste tot de imaginea dureroasă a unor copii care nu pot respira singuri, care uneori nu au voie să mănânce zile… sau săptămâni întregi și sunt alimentați intravenos. E un loc unde sondele, tuburile, acele, cateterele, operațiile și investigațiile fac parte din decor, un decor din care familia și prietenii lipsesc, iar jocul și joaca sunt amintiri și bucurii îndepărtate.

Am mai zis-o și o mai zic: când vine vorba de copii devin foarte soft.

 

Dintr-o perspectivă mai „tehnică”, proiectul e structurat așa:

Nevoia/problema căreia îi raspunde proiectul:
Spațiul ocupat de secția ATI a Spitalului de Copii a fost extins și recompartimentat recent, însă medicii trebuie să lupte – de multe ori în situații disperate – cu boli și cazuri care în trecut erau în afara resurselor medicale. Sunt resurse care există acum, însă la care ei nu au acces și de care au mare nevoie. "Am ventilat manual un bebeluș de trei luni toată noaptea. Altfel risca să moară. Nu aveam un aparat – un ventilator – astfel că am ținut un om blocat până a doua zi, când am împrumutat un aparat de la Unitatea de Primire Urgențe" – dr. Kovacs Eniko, șef secție ATI

Beneficiarii și grupul-țintă:
Copiii internați sau cei care vor ajunge să beneficieze de serviciile Secției ATI a spitalului de Copii.

Bugetul necesar pentru implementarea proiectului
Ne propunem să strângem 15.000 de Euro, sumă din care vor putea fi cumpărate 12 seringi automate și 5 infuzomate, toate vitale pentru funcționarea secției ATI (cost aproximativ: 4.000 lei/produs).

Obiectul financiar de strângere de fonduri prin Swimathon
60.000 de lei

 

Suma de care au nevoie e una destul de mare, dar nu se poate spune că e imposibil de strâns. Eu îmi iau angajamentul că voi da tot ce pot în ziua concursului. Evident, obiectivul meu e să strâng cât mai mulți bani, însă voi munci pentru asta. Voi trage de mine și îmi voi depăși limitele.

Asta e provocarea mea! Asta e promisiunea mea!

%d blogeri au apreciat asta: