Arhive pe etichete: friendship

Despre prietenie


Photo credits

Este, oare, posibil ca intre doua persoane sa existe o relatie bazata pe incredere si fara continua asteptare de a primi ceva in schimb? Este, oare, acceptabil ca cel de langa tine sa nu aiba mereu aceleasi pareri, ganduri, atitudini, puncte de vedere, dar sa fie mereu langa tine atunci cand ai nevoie de el? E posibil, multi numesc asta prietenie. Insa prietenia nu doar atat. In primul rand e Prietenia, cu litera mare, o entitate de sine statatoare, profunda, minunata, misterioasa, calda, altruista, optimista, increzatoare.

Prietenie e atunci cand fiinta in care ai cea mai mare incredere te ajuta sa stralucesti cum poti tu mai tare, fara sa ii fie teama ca ii vei eclipsa propria stralucire.

Prietenie e atunci cand vorbesti cu un om cu care nu ai mai avut nici o tangenta de mult timp si cu toate astea nu te simti stingher, jenat sau ciudat, fiindca ai impresia ca reiei o conversatie nu de mult inceputa.

Prietenia e cea care te face sa ii oferi celuilalt ultima prajitura sau bucatica delicioasa,  fiindca vezi in ochii celuilalt o dorinta arzatoare de a o avea, chiar daca si tu o poftesti.

Prietenia e cea care te face sa te bucuri neconditionat atunci cand prietenul tau reuseste sa indeplineasca ceva extraordinar.

Prietenia cunoaste invidia, dar invidia constructiva. Prietenia cunoaste cearta, dar cearta benefica. Prietenia cunoaste uitarea, dar uitarea dezamagirilor. Prietenia cunoaste ura, dar ura indreptata asupra dusmanilor prietenului tau. Prietenia cunoaste frica, dar frica de a nu pierde esenta pura a acesteia.

Poti trece prin viata ignorand totul, infruntand de unul singur toate greutatile, insa la final tot vei avea nevoie de un sprijin. Avem nevoie de prieteni, ei sunt nestematele vietii noastre, iar prietenii adevarati sunt comori rare, nepretuite. Sunt foarte greu de gasit, insa odata ce i-ai gasit, stii ca sunt ai tai pe veci.

Where I belong…


Messenger-ul apropie lumea. Messenger-ul o indeparteaza. Te apropie de cei pe care nu ii cunosti, dar ai vrea, dar te indeparteaza de cei pe care deja ii stii. E impersonal,  e rece, e mult prea logic…am ajuns deja in stadiul in care simt ca cei ce ma inconjoara imi sunt straini, dar vreau sa ii cunosc, vreau sa aflu mai multe despre ei, despre cum o mai duc, despre ce mai fac, despre ce vise au, ce necazuri, daca sunt fericiti, daca sunt tristi…vreau sa vorbesc in mod direct cu ei, sa ii privesc, sa ii observ cum zambesc fericiti, sau dimpotriva, cum incearca sa isi ascunda trairile…vreau sa port o conversatie normala cu ei, la un ceai/ciocolata calda/bere…vreau sa ies din spatiul acesta virtual, in care un zambet este inlocuit de un emoticon „happy”, in care frazele sunt telegrafice, iar daca ar consta in mai mult de doua randuri scrise, deja ar fi mult prea mult si ar ocupa prea mult timp…vreau sa imi imbratisez prietenii in mod real, nu doar tastand un semn de ‘mai mic’, doua puncte, un D si un semn de ‘mai mare’…

Acum avem tehnologie, dar nu avem timp. Avem multe cunostinte, dar prea putini prieteni. Avem prea multi colegi, dar despre care nu stim prea multe lucruri in afara de ce au facut la facultate.

In alta ordine de idei,  am reinceput sa scriu, mi-a revenit acea pofta nebuna si nesatioasa de a-mi asterne gandurile. La fel ca in versurile formatiei Gotthard, „I’m back where I belong…been a long time gone, now it feels like home”. M-am intors dupa o lunga calatorie in care m-am redescoperit, in care am reinvatat sa traiesc fiecare moment si fiecare clipa cu optimism…imi era dor de acest sentiment atat de familiar…ma intreb oare cat va tine de data asta pana pesimismul legat de propria persoana isi va reintinde tentaculele cu intentia de a ma infasura strans in ele si a nu-mi da drumul decat doar cat sa-mi ofere ragazul de a fi optimista pentru ceilalti? Nu stiu…daca se va intampla din nou, imi voi tine capul sus, nu ma voi lasa, ma voi agata de fiecare farama de fericire si dragoste de care sunt inconjurata.

Vorbe mari…dar vorbe izvorate din suflet, vorbe ce odata transformate din simple ganduri in cuvinte concrete, sunt mult mai greu de sters si de uitat.

This is where I belong…this is when I realized that what I wanted, was already mine.

Acum sunt intr-adevar, din nou, acasa.

%d blogeri au apreciat asta: