Arhive pe etichete: simfonic

Despre Toamna Muzicală Clujeană


„Ieri a debutat în forță cea de-a 46-a ediție a Festivalului Internațional Toamna Muzicală Clujeană”…

Stau de ceva timp și încerc să îmi încep articolul cu această frază, dar nu pot. E mult prea tranșantă, prea fără viață și prea puțin piperată…e oarecum fadă…lipsită de emoție…nu reflectă nicidecum atmosfera de care am avut ieri parte la Casa Universitarilor, unde orchestra simfonică și corul Filarmonicii clujene au susținut concertul de deschidere al festivalului – „Damnațiunea lui Faust”, op. 24, compus de Hector Berlioz.

 

Sunt momente în cursul vieții noastre agitate când e nemaipomenit de bine să luăm parte la concerte de acest fel – să lăsăm toate probleme și frământările deoparte și să alocăm câteva ore din timpul nostru prețios sufletului nostru. Fiindcă nimic nu atinge mai bine sufletul și nu îl face să vibreze mai intens decât muzica. De-a lungul anilor am realizat ce înseamnă, de fapt muzica. E hrană pentru sufletul nostru însetat de emoții, e (aproape) unica modalitate prin care putem experimenta senzații din cele mai diverse în aceeași bucată muzicală – de la bucurie pură, la teroare sau tristețe profundă. Muzica e cea care ne ridică pe culmile extazului sau ne prăbușește în abisul disperării. Muzica e, în același timp, și modul prin care ființa umană exprimă cel mai bine tot ceea ce nu poate reda prin simple cuvinte, acestea fiind prea sărace pentru a descrie anumite stări, trăiri, sentimente. Muzica rupe toate barierele impuse de cultură sau limbaj. Ne apropie pe toți, ne face să ne simțim ca unul, face inimile noastre să bată la unison în același ritm. E numită, pe drept, limbajul universal…

 

Publicul de ieri a fost din cel mai divers. Tineri și vârstnici, persoane dichisite sau nu prea, în funcție de gustul fiecăruia sau posibilități…eram atât de diferiți cu toții. Asta până în momentul în care am intrat în sală și ne-am ocupat locurile. Atunci nu a mai contat nimic, nu a mai contat din ce mediu provine fiecare, au dispărut toate diferențele și a rămas un singur lucru ce ne-a unit pe toți și care ne-a adus ieri la un loc: dragostea pentru muzică!

Încă nu am învățat că la concertele simfonice nu aplaudăm la mijlocul lor, cum facem la alte concerte, și poate că încă mai uităm să ne închidem telefoanele sau să le punem pe silențios atunci când intrăm în sala de spectacole, însă, vorba aceea, nici Roma nu a fost construită într-o zi. Față de alți ani, totuși, micile incidente de acest gen sunt mult mai rare. Există, dar nu mai sunt atât de frecvente. Și asta e de bine. E un lucru bun și arată că ne pasă. Că avem respect și îi apreciem pe artiștii ce ne încântă cu muzica lor.

Ieri am uitat de tot timp de aproape 3 ore, nu mi-am dat seama cum a zburat timpul. A fost minunat! Ador concertele cu orchestră și cor! Iar dacă sunt dirijate de un adevărat maestru al baghetei…atunci sunt mai mult decât minunate, sunt magnifice! Așa a fost și concertul de ieri. Concertul a fost pus în scenă sub bagheta maestrului Cristian Mandeal. Spun maestru, fiindcă omul e senzațional. E atât de plin de energie, trăiește cu atâta intensitate muzica, simte fiecare notă, fiecare crescendo, și reușește să transmită și spectatorilor această energie, reușește să-i transpună „aici și acum”.

Soliștii de ieri au fost Carmen Gurban, Tony Bardon, Balla Sandor și Florin Sâmpelean. Superbe voci…mari artiști! (mai multe despre ei într-un articol viitor, merită scris separat și mai pe larg)

Finalul concertului…ah, finalul! Aplauze furtunoase la scenă deschisă minute în șir, zâmbete calde pe fețele spectatorilor, frenezia ce o simțeam fiecare înlăuntrul nostru…și mai presus de toate…emoția artiștilor și lacrimile apărute în ochii dirijorului la final. Nu prea pot descrie foarte bine ce a fost, fiindcă a fost…intens. Da, ăsta e cuvântul. Intens. Și emoționant. Și…uman!

Închei prin a ura la cât mai multe ediții acestui festival. La cât mai multe toamne magice, pline de poezie și de sublim. La cât mai multe concerte minunate! Și mai am o urare..mai mult un îndemn: mergeți la concerte simfonice! Mergeți și lăsați deoparte orice altceva și timp de o oră, două, trei, simțiți cu inima și sufletul! Merită totul!

Festivalul ține până pe 26 octombrie, timp suficient să mergeți, măcar o dată, la unul din concerte. Mai multe informații găsiți aici:

www.tmc.filacluj.ro –  informatii despre artiștii invitați la TMC, program, echipa etc
www.filacluj.ro  – site-ul Filarmonicii Clujene
www.facebook.com/filacluj – pagina de Facebook a Filarmonicii
www.facebook.com/ToamnaMuzicalaClujeana – pagina de Facebook a TMC
Anunțuri

2 Cellos


Trebuia să fac un post despre asta! Era musai! Nu e vorba de două violoncele, în sine, ci de un duet de violonceliști – Luka Sulic și Stjepan Hauser, un sloven și un croat. Au făcut o serie de cover-uri simfonice ale unor melodii moderne și sună senzațional de bine! Are ceva muzica modernă, ritmată, agitată, uneori frivolă, interpretată doar la instrumente „clasice”…

 

Căutam niște cover-uri simfonice în seara asta după ce am dat de adaptarea piesei lui Carly Jepsen – Call me, maybe pentru cor și orchestră. Și asta, o demență, pentru că sună mult mai bine ca originalul 🙂

 

Închizând paranteza și revenind la cei doi, din piesă în piesă am dat peste cover-ul făcut piesei Highway to Hell al celor de la AC/DC. De acolo am ajuns la un cover făcut celor de la Coldpay și al lor Viva la Vida, iar apoi am dat de o înregistrare în care au cântat live cu Red Hot Chilli Peppers, în Zagreb, pe 29 August, ca special guests, fiindcă făcuseră deja un cover la Californication! Sună tare bine cover-ul lor, dar să îi auzi live împreună cu trupa…pot numai să-mi închipui cum s-au simțit spectatorii!

Si-apoi am realizat ceva – eu, de fapt, îi mai ascultasem pe băieți! Dădusem de ei acum ceva vreme și țin minte și acum că am rămas captivată de ce am auzit și am fost atât de prinsă de muzică încât s-a lăsat cu piele de găină, păr zbârlit pe ceafă etc. Era vorba de cover-ul Smooth Criminal al lui MJ. Până în momentul de față, în opinia mea, asta e piesa supremă a lor, la piece de resistance! Iat-o:


Mai jos sunt restul pieselor ce le-am pomenit. Dar adevărul e că nu trebuie numai ascultați, trebuie ȘI văzuți când cântă. Magia se întâmplă atunci cele două elemente (auditiv și vizual) se unesc și formează un tot unitar – să asculți violoncelele, dar să și vezi explozia de energie a celor doi, pasiunea pe care o pun în muzică, dăruirea cu care interpretează…iar părul rupt din arcușuri…aiaiai! 🙂

Până una, alta, m-am abonat la canalul lor de pe YouTube, sunt chiar curioasă cum evoluează.

%d blogeri au apreciat asta: