Arhive pe etichete: Toamna Muzicală Clujeană

Despre 2012


Iar am ajuns în situația de a sta în fața unei secțiuni goale de pe monitor, scriind și rescriind, dar și mai cu spor ștergând paragrafe întregi. Postul ăsta e menit să rezume un întreg an…un 2012 extrem de încărcat, foarte complex și plin de amintiri, senzații, stări.

Prevăd că va fi un post lung…unul din cele mai lungi de până acum!

Așa că să dau play și să pun din nou pe repeat piesa ce m-a obsedat zilele acestea și…să încep!

Sunt atât de multe lucruri ce s-au întâmplat! E greu să fac un bilanț detaliat, fiindcă în memorie amintirile nu sunt aranjate frumos și ordonat. Ar fi tare bine de ar fi așa, să avem mici cutiuțe clasificate logic pe zile, luni și ani, la care să avem acces oricând dorim noi. Da, da, știu ce se spune despre creierul uman, că înregistrează tot – din momentul nașterii până murim – atâta doar că noi avem o capacitate redusă de a ne aminti. Era o secvență într-un serial britanic, Sherlock: momentul în care Sherlock face o incursiune în palatul său mental pentru a-și aduce aminte niște detalii. Mi-a plăcut alegoria palat-minte, poate fiindcă mi-am și închipuit atunci mintea mea ca fiind un castel labirintic, înțesat cu pasaje secrete ce ascund comori demult uitate, pierdute în negura timpului…

Dar gata cu alegoriile și alte cele. Allons-y!

În 2012:

  • Am călătorit în Grecia și în Belgia, prin intermediul Support for Youth Development și a două din proiectele internaționale finanțate prin programul Youth in Action la care S4YD a fost asociație parteneră: ”International Formal and Non-Formal Education Training” și ”Les Générations se Rencontrent – Partnership Building Activity”. Am fost în Xylókastro, Corinth și Atena, Montignies-sur-Roc, Quiévrain, Mons și Bruxelles.
  • În Grecia am fugit către o climă mai blândă când la noi în țară era un ger năpraznic, am văzut o mare incredibil de albastră și de frumoasă, am urcat pe acropolele anticului Corinth, iar în vârful acropolelor din Atena m-am simțit extrem de mică privind orașul ce se întindea până hăt, în zare…am cules portocale și lămâi din pomii plantați aproape la tot pasul, am gustat din preparatele locale și am băut una din cele mai bune cafele ever! 430469_10150723708650943_1253601510_n 425636_10150724748585943_52271103_n 428756_10150728870355943_45770375_n 409603_10150732508595943_1121449044_n
  • 563586_10150782874535943_1723712634_n543008_10150782874675943_941535854_nÎn Belgia am avut parte de o experiență cu totul diferită. Pe un frig enervant ce îți pătrundea și în măduva oaselor ne-am plimbat pe străduțe înguste și căsuțe pitorești, am ajuns în ”inima” Uniunii Europene, am plecat în căutarea unei statuete medievale considerată a aduce noroc și prosperitate tuturor celor ce o ating și am avut onoarea de a fi invitați să vedem procedeul de preparare a unei delicioase beri belgiene chiar într-o veche braserie din Montignies-sur-Roc. Am avut parte de numeroase peripeții, ce vor face deliciul unor viitoare povești minunate. Am cunoscut o mulțime de oameni noi, am legat prietenii, am depășit granițele culturale și de limbaj, am trecut peste orice prejudecăți și fost alături unii de alții ca oameni. E musai să îl citez pe Beri acum, care a postat pe Facebook un fragment ce rezumă extrem, extrem de bine ceea ce a fost în schimbul din Belgia:

Belgia.
O braserie veche, la nr. 14. O gazdă zâmbitoare. O mogâldeaţă de bătrânel simpatic. Câteva mâini de oameni. Jumătate creştini, jumătate musulmani. Cântece. Corzi de chitară. Lumini difuze cu miros de baroc. Zâmbete. Ochi emoţionaţi. Îmbrăţişări. Recunoştinţă. Armonie intergeneraţională. Bere artizanală bună. Proaspătă ca primăvara. Aromată ca o femeie seminudă. Dansuri spontane. Versuri berbere. Energii sincere. Cu tremur bucuros de suflet… Prietenie şi iubire umană.

18897_10151322259875943_573827450_n 188659_10151357076990943_1269840756_n 528688_10151357076680943_1824860737_n 225889_10151329505640943_1583581482_n 27892_10151321582470943_1243721499_n 198155_10151322259995943_2103486692_n

  • Dacă tot suntem la capitolul călătorii, anul acesta am mai făcut câteva drumuri. De două ori am fost în București: o dată în februarie, când am fost la Cirque du Soleil, și o dată acum în noiembrie, când am profitat de concertul lui Steve Vai (la care a mers un coleg de serviciu) pentru a revedea niște persoane dragi mie și pentru a face un tur al cafenelelor Starbucks din oraș.
  • Un alt drum a fost în vară la mare, făcut special pentru Jessie J. A fost un weekend nebun: 3 zile în care, împreună cu o prietenă, am dormit extrem de puțin și am bătut în lung și în lat litoralul, ajungând din Mamaia până în Vama Veche. Am avut parte de un soare foarte generos, am ascultat marea, am văzut răsăritul și am reușit să ne deconectăm de tot și să ne întoarcem la serviciu cu bateriile reîncărcate, cu bună dispoziție și cu relatări de la fața locului despre cât de mișto e un concert de-al lui Jessie.524352_10151115026930943_1214382745_n
  • Un alt concert la care am fost anul acesta e al celor de la Roxette, când au venit în luna iulie în Cluj. M-am bucurat că nu a mai trebuit să merg în alt oraș pentru a-i vedea…Am copilărit cu muzica lor și am chițăit de încântare când am aflat că vor susține un concert chiar aici. Știam că și mama îi asculta, așa încât am fost cu ea la concert. Senzația: neprețuită! Și tot legat de concerte: i-am văzut și pe cei de la Parov Stelar, în luna octombrie!!! Foarte, foarte faini!
  • Tot anul acesta am participat pentru prima dată la o competiție sportivă în scopuri caritabile: Swimathon Cluj. Și acum când mă gândesc cum a fost în ziua ziua competiției mă trec fiorii. A fost pur și simplu senzațional! Să îți întreci limitele în momentele în care simți fizic că cedezi, să nu mai vezi nimic în afară de punctul de finiș și să nu mai auzi nimic altceva în afară decât propria respirație și bătăile intense ale inimii, să ai senzația că timpul s-a dilatat și ești doar tu acolo, tu cu tine însuți, și trebuie să termini, trebuie să depășești orice obstacol…La aproape jumătate de an după Swimathon am dat pe internet peste ceva ce a spus Muhammad Ali și a descris atât de bine ce s-a întâmplat atunci, acolo…

    Champions aren’t made in gyms. Champions are made from something they have deep inside them: A desire, a dream, a vision. They have to have last-minute stamina, they have to be a little faster, they have to have the skill and the will. But the will must be stronger than the skill.

    În 2013 voi participa din nou. Am zis!

  • TIFF-ul de anul acesta va ocupa mereu un loc special în amintirile mele. Am participat din nou la el, după o pauză de 3 ani, pauză de-a lungul căreia am invocat diverse pretexte (cele mai multe legate de școală). Și, oarecum ironic, m-am reîntors fix într-una din cele mai aglomerate perioade ale anului pentru mine: pe lângă festival am avut de scris o lucrare de dizertație, de învățat pentru examenele finale și de mers și la serviciu. Nu a fost ușor, dar nu mă plâng, fiindcă fix perioada aceea în care eram mereu pe fugă, mereu aveam câte ceva de făcut, rezolvat sau un loc în care trebuia să fiu a fost una din cele mai frumoase perioade din an și a fost momentul în care chiar am învățat cum să îmi gestionez în mod eficient timpul, astfel încât ceea ce fac să fac bine.
    Au fost mult momente faine în cadrul festivalului, de la deschidere și până la final, dar cel mai și cel mai fain e momentul cine-concertului Georges Méliès de la Bonțida, când după zile mohorâte și ploioase vremea a ținut, dintr-o dată, cu noi…și voi ține mereu minte o seară magică de vară lângă un castel, o călătorie într-un alt timp, la început de veac, mireasma proaspătă a ierbii pe care stăteam și trei luni pline, fiecare din altă eră…Plus o poză genială realizată de Chris, ce îmi va declanșa aceste amintiri de fiecare dată când o voi privi.
    ChrisNemes_Cine-Concert_Georges_Melies_TIFF_2012-0145_7c62ef2f0d
  • Toamna Muzicală Clujeană…un festival atât de minunat! Muzica a fost și va fi mereu o parte importantă pentru mine, ceva fără de care nu pot trăi. Iar faptul că în acest an am avut onoarea de a mă număra printre bloggerii oficiali m-a bucurat extrem de tare, fiind primul eveniment la care am participat în această calitate. Timp de câteva zile am trăit prin muzică…și a fost magnific!
  • Cu școala am terminat-o tot în anul acesta. Sincer, am fost foarte ușurată când am absolvit și masteratul. Nu voi explica de ce. Acum va trebui să văd în ce fel mă vor ajuta pe viitor o licență și o dizertație luate cu 10.

Anul ăsta m-am îndurat să fac și o schimbare de aspect și am fost să tund foarte scurt o frumusețe de păr lung și ondulat (din nou, o decizie pe care nu o regret). Cine știe ce mai fac la anul?

Dar, trăgând linie, cel mai important e că în acest an am cunoscut foarte mulți oameni interesanți, plini de viață și optimism! Și am revăzut câțiva oameni ce-mi sunt extrem, extrem de dragi! Am adunat amintiri și momente cât pentru o viață, m-am distrat, am trăit intens, am râs cu poftă și am zâmbit chiar și atunci când lucrurile nu au mers așa cum aș fi vrut. Am trecut și peste două momente dificile, în urma cărora am avut sufletul în bucățele. Dar e bine acum. A fost și va fi! Hei, mi-am revenit chiar și după niște arsuri de gradul 3 căpătate la începutul lunii decembrie, așa că nici să vreau nu am cum să uit anul acesta. Cine mai poate spune că are un an întreg condensat simbolic pe o parte a corpului? 🙂

Așa încât, 2013, bring it on! Vei fi un an minunat, și mai și decât acesta, din toate punctele de vedere! Abia aștept să te cunosc!

Anunțuri

Întotdeauna Bach


Am început această postare cu…sfârșitul. E greu să scrii sau să povestești despre ce ai simțit vis-a-vis de ceva la câteva zile după ce s-a întâmplat acel lucru, fiindcă nu mai relatezi cu sufletul sau inima, ci cu mintea și ai tendința de a fi mult prea pragmatic, fără să vrei. Sunt momente în care cel mai bine vorbesc senzațiile, iar dacă nu găsești modalitatea potrivită de a le descrie, atunci unde mai e poezia trăirii?

Ca să îmi reamintesc stările sufletești de acum câteva zile, m-am plimbat prin casă cu Bach răsunând în căști. Chiar și acum, când scriu asta, din căști se aude integrala suitelor pentru violoncel compusă de Bach. Și parcă e mai ușor așa. Chiar și acum corzile sufletului îmi vibrează odată cu muzica și acum sunt acasă…în cadrul concertului de marți, această senzație mi-a fost de zeci de ori amplificată.

A fost nevoie numai de un om și de un violoncel. Atât! Un om extrem de talentat, un măiastru vrăjitor al instrumentului ce a avut puterea de a ne hipnotiza cu muzica sa și de a ne suspenda undeva în afara timpului și spațiului cunoscute.

A fost un concert superb! Magnific, chiar! L-aș răpi pe Răzvan Suma, dacă aș putea, și l-aș pune să îmi cânte încontinuu 🙂 Glumesc! Ba nu, nu glumesc! E unul din muzicienii care în momentul în care încep să cânte sunt în alt Univers și sunt extrem de expresivi, trăind la maximum fiecare notă și transmițându-ți și ție această trăire.

Turneul lui Răzvan Suma se va încheia pe 7 noiembrie, în București, iar atunci vor fi și doi invitați: Corinne Chapelle, la vioară, și Răzvan Popovici la violă. Vă recomand călduros să mergeți, dacă aveți posibilitatea!

La finalul concertului am completat un chestionar, iar ultima întrebare de pe foaie era ”Ce altceva ați vrea să ascultați cântat de Răzvan Suma?”, iar răspunsul meu, în urma concertului și în urma dragostei pentru muzica compusă pentru violoncel a fost  „Bach. Întotdeauna Bach!

Vă place Bach?


Mie da! Foarte, foarte mult!

Tocmai de aceea am să merg mâine să îl văd şi să îl ascult pe Răzvan Suma, unul din cei mai mari violoncelişti români.

L-am văzut şi azi, a cântat un pic în Iulius Mall în cadrul unui flash-mob. Când l-am văzut eu i se făceau nişte poze de către fotografii oficiali ai mall-ului. Era lângă scările rulante, pe o bancă roşie. Lumea trecea pe lângă el, dar nimeni dădea vreun semn că ar şti cine e, cu toate că înainte cântase. Întâmplarea face să fi trecut pe acolo în pauza de la muncă, având ceva de rezolvat prin mall. L-am văzut, i-am făcut o poză şi la final am mers şi i-am spus „să ştii că am să vin mâine seară la concertul tău”. Nu se aştepta la asta. Mi-a zâmbit, mi-a întins mâna şi a spus „eu sunt Răzvan, încântat!”.

Ce se va întâmpla mâine seară sunt convinsă că va fi memorabil. Ar fi păcat să rataţi asta…Bach este…Bach, adică minunat! Iar Răzvan…come on, pe lângă talentul de care dispune, omul are cutia violoncelului albă! How cool is that? Plus că sunt convinsă şi de faptul că nu va fi deloc un concert „clasic”, ci va fi ceva contemporan, modern, plin de viaţă.

Concertul va începe la ora 19 şi va avea loc la Casa Universitarilor.

Un om, un violoncel, Bach şi o proiecţie.

Ne vedem acolo!

RenaiScienceFiction


Și a fost și concertul „RenaiScienceFiction” în seara asta, în Diesel. Concert e mult spus. Sau prea puțin. Pentru că ce s-a întâmplat acolo e atât de complex și bulversant, că încă mi-e greu să descriu. Gândește-te la 2 oameni, un bărbat și o femeie, împreună pe aceeași scenă, el obișnuit, iar ea extrem de…nepământeană…Mai adaugă, ca instrumente, o serie de aparate electronice: sintetizatoare, computer, nanoKontrol, iFPH și…un smartphone.

Concertul-concept (cred că pot să îi spun așa, iar dacă nu există termenul îl folosesc acum) a fost o călătorie imaginară pe planeta Venus, unde ni s-a vorbit în…venusiană. Prin foșnete, gemete, murmure, fâlfâieli de beteală, plastic și o voce când mult prea intensă, când divină, când hipnotică. Toată experiența de care am avut parte poate fi „tradusă” așa: futuristic, experimental, grotesc și senzual, fonetic, mistic și SF. Plus laitmotivul „Who is looking in the mirror?” și „Există viață pe Venus?”, ca să aflăm la final că publicul era cel ce se uita în oglindă și implicit da, există viață pe Venus.

Genul ăsta de spectacole te bulversează un pic. Și e mai mult decât o situație în care fie înțelegi despre ce e vorba, fie nu. Eu zic că încă nu suntem pregătiți pentru așa ceva, încă nu suntem obișnuiți să ne lăsăm imaginația să zboare undeva, departe, și dacă suntem puși în ipostaza de a gândi în timpul unui spectacol ne simțim incomod, iar dacă mai trebuie să și interacționăm cu artiștii ne fâstâcim de-a dreptul și din cauza asta avem tendința de a lua în râs geniul pur, tocmai pentru că nu suntem capabili de a-l înțelege pe deplin.

Aici se încadrează ce au făcut azi Irinel Anghel și Adrian Borza și mărturisesc că mă așteptam la aproape orice altceva numai la asta nu. Și nu pot descrie exact. Pentru că ăsta e un spectacol la care trebuie să mergi, să fii acolo, ca să poți înțelege. Iar după ce participi stai și te întrebi: „de ce am avut parte?” și nu te poți exprima foarte concis.

Spectacolul a fost parte a festivalului internațional Toamna Muzicală Clujeană. Mai multe informații despre festival găsiți aici:

www.tmc.filacluj.ro –  informatii despre artiștii invitați la TMC, program, echipa etc
www.filacluj.ro  – site-ul Filarmonicii Clujene
www.facebook.com/filacluj – pagina de Facebook a Filarmonicii
www.facebook.com/ToamnaMuzicalaClujeana – pagina de Facebook a TMC
Și încă ceva: bloggerii sunt așteptați la concertele din cadrul festivalului. Mai multe info aici, cu mențiunea:

Pe lângă cei care au răspuns afirmativ şi sunt interesaţi de concertele toamnei, anunţăm faptul că orice blogger clujean, iubitor de muzică clasică, bineînţeles, este aşteptat la concertele noastre. Aşadar, vă rugăm să urmăriţi programul, să vă alegeţi un concert şi să ne trimiteţi un mail (găsiţi informaţii la contact) cu motivaţia voastră pentru a participa la concertul/recitalul respectiv. Vom alege câte un blogger/concert şi vom urmări cu interes reacţiile fiecăruia.

Despre Toamna Muzicală Clujeană


„Ieri a debutat în forță cea de-a 46-a ediție a Festivalului Internațional Toamna Muzicală Clujeană”…

Stau de ceva timp și încerc să îmi încep articolul cu această frază, dar nu pot. E mult prea tranșantă, prea fără viață și prea puțin piperată…e oarecum fadă…lipsită de emoție…nu reflectă nicidecum atmosfera de care am avut ieri parte la Casa Universitarilor, unde orchestra simfonică și corul Filarmonicii clujene au susținut concertul de deschidere al festivalului – „Damnațiunea lui Faust”, op. 24, compus de Hector Berlioz.

 

Sunt momente în cursul vieții noastre agitate când e nemaipomenit de bine să luăm parte la concerte de acest fel – să lăsăm toate probleme și frământările deoparte și să alocăm câteva ore din timpul nostru prețios sufletului nostru. Fiindcă nimic nu atinge mai bine sufletul și nu îl face să vibreze mai intens decât muzica. De-a lungul anilor am realizat ce înseamnă, de fapt muzica. E hrană pentru sufletul nostru însetat de emoții, e (aproape) unica modalitate prin care putem experimenta senzații din cele mai diverse în aceeași bucată muzicală – de la bucurie pură, la teroare sau tristețe profundă. Muzica e cea care ne ridică pe culmile extazului sau ne prăbușește în abisul disperării. Muzica e, în același timp, și modul prin care ființa umană exprimă cel mai bine tot ceea ce nu poate reda prin simple cuvinte, acestea fiind prea sărace pentru a descrie anumite stări, trăiri, sentimente. Muzica rupe toate barierele impuse de cultură sau limbaj. Ne apropie pe toți, ne face să ne simțim ca unul, face inimile noastre să bată la unison în același ritm. E numită, pe drept, limbajul universal…

 

Publicul de ieri a fost din cel mai divers. Tineri și vârstnici, persoane dichisite sau nu prea, în funcție de gustul fiecăruia sau posibilități…eram atât de diferiți cu toții. Asta până în momentul în care am intrat în sală și ne-am ocupat locurile. Atunci nu a mai contat nimic, nu a mai contat din ce mediu provine fiecare, au dispărut toate diferențele și a rămas un singur lucru ce ne-a unit pe toți și care ne-a adus ieri la un loc: dragostea pentru muzică!

Încă nu am învățat că la concertele simfonice nu aplaudăm la mijlocul lor, cum facem la alte concerte, și poate că încă mai uităm să ne închidem telefoanele sau să le punem pe silențios atunci când intrăm în sala de spectacole, însă, vorba aceea, nici Roma nu a fost construită într-o zi. Față de alți ani, totuși, micile incidente de acest gen sunt mult mai rare. Există, dar nu mai sunt atât de frecvente. Și asta e de bine. E un lucru bun și arată că ne pasă. Că avem respect și îi apreciem pe artiștii ce ne încântă cu muzica lor.

Ieri am uitat de tot timp de aproape 3 ore, nu mi-am dat seama cum a zburat timpul. A fost minunat! Ador concertele cu orchestră și cor! Iar dacă sunt dirijate de un adevărat maestru al baghetei…atunci sunt mai mult decât minunate, sunt magnifice! Așa a fost și concertul de ieri. Concertul a fost pus în scenă sub bagheta maestrului Cristian Mandeal. Spun maestru, fiindcă omul e senzațional. E atât de plin de energie, trăiește cu atâta intensitate muzica, simte fiecare notă, fiecare crescendo, și reușește să transmită și spectatorilor această energie, reușește să-i transpună „aici și acum”.

Soliștii de ieri au fost Carmen Gurban, Tony Bardon, Balla Sandor și Florin Sâmpelean. Superbe voci…mari artiști! (mai multe despre ei într-un articol viitor, merită scris separat și mai pe larg)

Finalul concertului…ah, finalul! Aplauze furtunoase la scenă deschisă minute în șir, zâmbete calde pe fețele spectatorilor, frenezia ce o simțeam fiecare înlăuntrul nostru…și mai presus de toate…emoția artiștilor și lacrimile apărute în ochii dirijorului la final. Nu prea pot descrie foarte bine ce a fost, fiindcă a fost…intens. Da, ăsta e cuvântul. Intens. Și emoționant. Și…uman!

Închei prin a ura la cât mai multe ediții acestui festival. La cât mai multe toamne magice, pline de poezie și de sublim. La cât mai multe concerte minunate! Și mai am o urare..mai mult un îndemn: mergeți la concerte simfonice! Mergeți și lăsați deoparte orice altceva și timp de o oră, două, trei, simțiți cu inima și sufletul! Merită totul!

Festivalul ține până pe 26 octombrie, timp suficient să mergeți, măcar o dată, la unul din concerte. Mai multe informații găsiți aici:

www.tmc.filacluj.ro –  informatii despre artiștii invitați la TMC, program, echipa etc
www.filacluj.ro  – site-ul Filarmonicii Clujene
www.facebook.com/filacluj – pagina de Facebook a Filarmonicii
www.facebook.com/ToamnaMuzicalaClujeana – pagina de Facebook a TMC
%d blogeri au apreciat asta: