Arhive pe etichete: Cluj-Napoca

Întotdeauna Bach


Am început această postare cu…sfârșitul. E greu să scrii sau să povestești despre ce ai simțit vis-a-vis de ceva la câteva zile după ce s-a întâmplat acel lucru, fiindcă nu mai relatezi cu sufletul sau inima, ci cu mintea și ai tendința de a fi mult prea pragmatic, fără să vrei. Sunt momente în care cel mai bine vorbesc senzațiile, iar dacă nu găsești modalitatea potrivită de a le descrie, atunci unde mai e poezia trăirii?

Ca să îmi reamintesc stările sufletești de acum câteva zile, m-am plimbat prin casă cu Bach răsunând în căști. Chiar și acum, când scriu asta, din căști se aude integrala suitelor pentru violoncel compusă de Bach. Și parcă e mai ușor așa. Chiar și acum corzile sufletului îmi vibrează odată cu muzica și acum sunt acasă…în cadrul concertului de marți, această senzație mi-a fost de zeci de ori amplificată.

A fost nevoie numai de un om și de un violoncel. Atât! Un om extrem de talentat, un măiastru vrăjitor al instrumentului ce a avut puterea de a ne hipnotiza cu muzica sa și de a ne suspenda undeva în afara timpului și spațiului cunoscute.

A fost un concert superb! Magnific, chiar! L-aș răpi pe Răzvan Suma, dacă aș putea, și l-aș pune să îmi cânte încontinuu 🙂 Glumesc! Ba nu, nu glumesc! E unul din muzicienii care în momentul în care încep să cânte sunt în alt Univers și sunt extrem de expresivi, trăind la maximum fiecare notă și transmițându-ți și ție această trăire.

Turneul lui Răzvan Suma se va încheia pe 7 noiembrie, în București, iar atunci vor fi și doi invitați: Corinne Chapelle, la vioară, și Răzvan Popovici la violă. Vă recomand călduros să mergeți, dacă aveți posibilitatea!

La finalul concertului am completat un chestionar, iar ultima întrebare de pe foaie era ”Ce altceva ați vrea să ascultați cântat de Răzvan Suma?”, iar răspunsul meu, în urma concertului și în urma dragostei pentru muzica compusă pentru violoncel a fost  „Bach. Întotdeauna Bach!

Anunțuri

RenaiScienceFiction


Și a fost și concertul „RenaiScienceFiction” în seara asta, în Diesel. Concert e mult spus. Sau prea puțin. Pentru că ce s-a întâmplat acolo e atât de complex și bulversant, că încă mi-e greu să descriu. Gândește-te la 2 oameni, un bărbat și o femeie, împreună pe aceeași scenă, el obișnuit, iar ea extrem de…nepământeană…Mai adaugă, ca instrumente, o serie de aparate electronice: sintetizatoare, computer, nanoKontrol, iFPH și…un smartphone.

Concertul-concept (cred că pot să îi spun așa, iar dacă nu există termenul îl folosesc acum) a fost o călătorie imaginară pe planeta Venus, unde ni s-a vorbit în…venusiană. Prin foșnete, gemete, murmure, fâlfâieli de beteală, plastic și o voce când mult prea intensă, când divină, când hipnotică. Toată experiența de care am avut parte poate fi „tradusă” așa: futuristic, experimental, grotesc și senzual, fonetic, mistic și SF. Plus laitmotivul „Who is looking in the mirror?” și „Există viață pe Venus?”, ca să aflăm la final că publicul era cel ce se uita în oglindă și implicit da, există viață pe Venus.

Genul ăsta de spectacole te bulversează un pic. Și e mai mult decât o situație în care fie înțelegi despre ce e vorba, fie nu. Eu zic că încă nu suntem pregătiți pentru așa ceva, încă nu suntem obișnuiți să ne lăsăm imaginația să zboare undeva, departe, și dacă suntem puși în ipostaza de a gândi în timpul unui spectacol ne simțim incomod, iar dacă mai trebuie să și interacționăm cu artiștii ne fâstâcim de-a dreptul și din cauza asta avem tendința de a lua în râs geniul pur, tocmai pentru că nu suntem capabili de a-l înțelege pe deplin.

Aici se încadrează ce au făcut azi Irinel Anghel și Adrian Borza și mărturisesc că mă așteptam la aproape orice altceva numai la asta nu. Și nu pot descrie exact. Pentru că ăsta e un spectacol la care trebuie să mergi, să fii acolo, ca să poți înțelege. Iar după ce participi stai și te întrebi: „de ce am avut parte?” și nu te poți exprima foarte concis.

Spectacolul a fost parte a festivalului internațional Toamna Muzicală Clujeană. Mai multe informații despre festival găsiți aici:

www.tmc.filacluj.ro –  informatii despre artiștii invitați la TMC, program, echipa etc
www.filacluj.ro  – site-ul Filarmonicii Clujene
www.facebook.com/filacluj – pagina de Facebook a Filarmonicii
www.facebook.com/ToamnaMuzicalaClujeana – pagina de Facebook a TMC
Și încă ceva: bloggerii sunt așteptați la concertele din cadrul festivalului. Mai multe info aici, cu mențiunea:

Pe lângă cei care au răspuns afirmativ şi sunt interesaţi de concertele toamnei, anunţăm faptul că orice blogger clujean, iubitor de muzică clasică, bineînţeles, este aşteptat la concertele noastre. Aşadar, vă rugăm să urmăriţi programul, să vă alegeţi un concert şi să ne trimiteţi un mail (găsiţi informaţii la contact) cu motivaţia voastră pentru a participa la concertul/recitalul respectiv. Vom alege câte un blogger/concert şi vom urmări cu interes reacţiile fiecăruia.

Despre localurile cu aspect dubios care…


…reușesc să te surprindă. Plăcut!

Ieri am dat de un astfel de loc. E vorba de un fast food cu mâncare chinezească, unde am mers la insistențele unui coleg de serviciu care mai fusese și în alte dăți și voia musai să mergem să încerc și eu preparatele de acolo. Ca aspect, nu-i mare lucru de el. E genul de loc pe lângă care ai tendința de a trece repede, fiindcă prejudecățile de care nu poți scăpa te fac să te gândești că e frecventat de diverși indivizi dubioși ce mănâncă/beau preparate de o calitate îndoielnică și unde nu prea te lasă inima să intri de unul singur.

Fast food-ul se numește „Shenyang” și se află pe strada Cloșca, la nr. 1. Servirea se face înauntru, într–un spațiu mic, cu 3 mese dreptunghiulare ce pot găzdui câte 4 persoane. Prima impresie după ce intri e că te întorci cu 10 ani în urmă și pășești într-un local de la țară, unde bătrânii satului stau solitari și își sorb în liniște dețul zilnic de tărie…asta până când simți mirosul îmbietor al mâncării. Pe pereți sunt afișate, în folii protectoare, preparatele ce pot fi servite, precum și niște poze ale unor mâncăruri aflate în meniu cu denumirea chinezească. Mâncarea poate fi cerută la pachet sau poate fi consumată în interiorul fast food-ului.

Dar ce mâncare! Oau! E făcută pe loc, de doamna Xua, bucătăreasa. Fiindcă face fiecare fel pentru fiecare persoană în parte se așteaptă oarecum mult până e gata, în funcție și de câte comenzi sunt de terminat înaintea ta. Noi am așteptat pentru o porție de supă și un fel principal cam 15-20 de minute. Dar a meritat așteptarea!

Am mâncat, pentru prima dată în viața mea, supă de alge marine. Voiam să încerc ceva nou și m-a convins colegul meu să o încerc. Pe principiul „lasă că dacă nu îți place o mănânc eu, că mie îmi place tare mult” (vorbele colegului) am gustat supa. Mi-a plăcut foarte mult! Nu o să o descriu, pentru că sigur nu o să o descriu cum trebuie 🙂 Dar zic numai atât: eu sunt tare pretențioasă când vine vorba de mâncare, nu mănânc chiar orice și dacă nu îmi place, nu termin ce am pe farfurie. Dar supa asta efectiv am devorat-o, deși era fierbinte…nu mai conta, era extrem de delicioasă!

Colegul meu și-a luat o porție de pui picant cu orez, ciuperci, legume și bambus. Foarte bună și aceea, fiindcă nu m-am putut abține să nu gust și de la el un pic. Și pentru că mi-a plăcut, mi-am luat și eu o porție, dar variantă nepicantă.

Atât de bine arăta mâncarea! Și atât de bună a fost! Am zis că o să mai merg acolo cât de curând, să încerc și restul sortimentelor din meniu. Și au niște prețuri foarte mici! Supa de alge a fost 6 lei, 440 de grame. Porția de pui picant cu orez a fost 10 lei, cea de pui simplu 9 lei, ambele având câte 400 de grame. Și clienți au, nu glumă.

Iar data viitoare când merg o să încerc să aflu și povestea localului. Am o bănuială că e una tare drăguță, la fel ca poveștile celor ce lucrează acolo.

Așa că vă recomand să mergeți acolo! Mergeți, gustați, savurați și lăsați-va izbiți, la figurat, de contrastele localului 🙂

Despre Toamna Muzicală Clujeană


„Ieri a debutat în forță cea de-a 46-a ediție a Festivalului Internațional Toamna Muzicală Clujeană”…

Stau de ceva timp și încerc să îmi încep articolul cu această frază, dar nu pot. E mult prea tranșantă, prea fără viață și prea puțin piperată…e oarecum fadă…lipsită de emoție…nu reflectă nicidecum atmosfera de care am avut ieri parte la Casa Universitarilor, unde orchestra simfonică și corul Filarmonicii clujene au susținut concertul de deschidere al festivalului – „Damnațiunea lui Faust”, op. 24, compus de Hector Berlioz.

 

Sunt momente în cursul vieții noastre agitate când e nemaipomenit de bine să luăm parte la concerte de acest fel – să lăsăm toate probleme și frământările deoparte și să alocăm câteva ore din timpul nostru prețios sufletului nostru. Fiindcă nimic nu atinge mai bine sufletul și nu îl face să vibreze mai intens decât muzica. De-a lungul anilor am realizat ce înseamnă, de fapt muzica. E hrană pentru sufletul nostru însetat de emoții, e (aproape) unica modalitate prin care putem experimenta senzații din cele mai diverse în aceeași bucată muzicală – de la bucurie pură, la teroare sau tristețe profundă. Muzica e cea care ne ridică pe culmile extazului sau ne prăbușește în abisul disperării. Muzica e, în același timp, și modul prin care ființa umană exprimă cel mai bine tot ceea ce nu poate reda prin simple cuvinte, acestea fiind prea sărace pentru a descrie anumite stări, trăiri, sentimente. Muzica rupe toate barierele impuse de cultură sau limbaj. Ne apropie pe toți, ne face să ne simțim ca unul, face inimile noastre să bată la unison în același ritm. E numită, pe drept, limbajul universal…

 

Publicul de ieri a fost din cel mai divers. Tineri și vârstnici, persoane dichisite sau nu prea, în funcție de gustul fiecăruia sau posibilități…eram atât de diferiți cu toții. Asta până în momentul în care am intrat în sală și ne-am ocupat locurile. Atunci nu a mai contat nimic, nu a mai contat din ce mediu provine fiecare, au dispărut toate diferențele și a rămas un singur lucru ce ne-a unit pe toți și care ne-a adus ieri la un loc: dragostea pentru muzică!

Încă nu am învățat că la concertele simfonice nu aplaudăm la mijlocul lor, cum facem la alte concerte, și poate că încă mai uităm să ne închidem telefoanele sau să le punem pe silențios atunci când intrăm în sala de spectacole, însă, vorba aceea, nici Roma nu a fost construită într-o zi. Față de alți ani, totuși, micile incidente de acest gen sunt mult mai rare. Există, dar nu mai sunt atât de frecvente. Și asta e de bine. E un lucru bun și arată că ne pasă. Că avem respect și îi apreciem pe artiștii ce ne încântă cu muzica lor.

Ieri am uitat de tot timp de aproape 3 ore, nu mi-am dat seama cum a zburat timpul. A fost minunat! Ador concertele cu orchestră și cor! Iar dacă sunt dirijate de un adevărat maestru al baghetei…atunci sunt mai mult decât minunate, sunt magnifice! Așa a fost și concertul de ieri. Concertul a fost pus în scenă sub bagheta maestrului Cristian Mandeal. Spun maestru, fiindcă omul e senzațional. E atât de plin de energie, trăiește cu atâta intensitate muzica, simte fiecare notă, fiecare crescendo, și reușește să transmită și spectatorilor această energie, reușește să-i transpună „aici și acum”.

Soliștii de ieri au fost Carmen Gurban, Tony Bardon, Balla Sandor și Florin Sâmpelean. Superbe voci…mari artiști! (mai multe despre ei într-un articol viitor, merită scris separat și mai pe larg)

Finalul concertului…ah, finalul! Aplauze furtunoase la scenă deschisă minute în șir, zâmbete calde pe fețele spectatorilor, frenezia ce o simțeam fiecare înlăuntrul nostru…și mai presus de toate…emoția artiștilor și lacrimile apărute în ochii dirijorului la final. Nu prea pot descrie foarte bine ce a fost, fiindcă a fost…intens. Da, ăsta e cuvântul. Intens. Și emoționant. Și…uman!

Închei prin a ura la cât mai multe ediții acestui festival. La cât mai multe toamne magice, pline de poezie și de sublim. La cât mai multe concerte minunate! Și mai am o urare..mai mult un îndemn: mergeți la concerte simfonice! Mergeți și lăsați deoparte orice altceva și timp de o oră, două, trei, simțiți cu inima și sufletul! Merită totul!

Festivalul ține până pe 26 octombrie, timp suficient să mergeți, măcar o dată, la unul din concerte. Mai multe informații găsiți aici:

www.tmc.filacluj.ro –  informatii despre artiștii invitați la TMC, program, echipa etc
www.filacluj.ro  – site-ul Filarmonicii Clujene
www.facebook.com/filacluj – pagina de Facebook a Filarmonicii
www.facebook.com/ToamnaMuzicalaClujeana – pagina de Facebook a TMC

Cine vine cu mine în Ungaria?


UPDATE 2: Mai sunt 7 locuri.

UPDATE: Mai sunt disponibile 9 locuri 🙂

E vorba de un proiect finanțat din fonduri UE. Am mai fost în 3 astfel de proiecte până acum și a fost extrem, extrem de fain! Merită!

Titlul proiectului: „Grow Up”
Tipul proiectului: schimb multicultural de tineri
Data desfășurării: 24 octombrie – 7 noiembrie 2012
Locația desfășurării: Vásárosnamény, Ungaria
Număr de participanți: 11 participanți (9 între 15-25 ani, 1 între 25-30 ani + 1 team leader fără limită de vârstă)

Status înscrieri: mai sunt disponibile 10 locuri

Condiții de participare:
– se decontează 70% din costurile de călătorie
– se asigură în proporție de 100% cazarea, masa și materialele pentru training
– se achită către asociația de trimitere o taxă de procesare și pregatire de 100 lei (sau 25 Euro) – asociația este, în acest caz, Support for Youth Development
Ca info adiționale…transportul și toate cheltuielile aferente se achită la început de către participant, urmând ca după finalizarea training-ului sau programului să îi fie rambursat procentul de 70% (pentru asta trebuie păstrate toate biletele de tren/autobuz/autocar etc)

În programele de acest fel participă tineri din țările UE, iar numărul țărilor poate varia. De exemplu, când am fost în Bulgaria au fost 5 țări participante, când am fost în Grecia au fost vreo 8-9 și tot așa.

Mai sunt 10 locuri disponibile (unul e ocupat deja de mine 🙂 ). Având în vedere că proiectul începe din 24 octombrie, ar fi bine să vă grăbiți cu luarea unei decizii.

Așadar…cine vine cu mine? 🙂

P.S. Doritorii nu trebuie să fie neapărat din Cluj.

Degustarea de azi


Love what you do! Share it with others!

Mi-a fost dor de un coffee tasting, ținut ca la carte, cu povești, informații și o atmosferă relaxată și destinsă. Acum stă să plouă, ziua se anunță una mohorâtă, însă mi-am început-o într-un mod tare, tare frumos – cu o cafea tare, împărtășind o mulțime de lucruri interesante legate de ea și presărând pe ici, pe colo câteva fun facts, totul în compania unor oameni dornici să învețe cât mai multe lucruri despre cafea (asta, și faptul că a picat numai bine seminarul după o petrecere corporate la care fuseseră cu o seară înainte 😛 )

Am ținut degustarea cu Anniversary Blend, o cafea din categoria dark, bine prăjită, un blend din Asia/Pacific with a little something extra: boabe de cafea învechită din Sumatra! E o cafea extrem de „plină”, corpolentă, ușor spicy, ce devine mai bună, parcă, de la an la an. E o cafea aniversară, creată de pasionați de cafea, pentru pasionați de cafea. E specială, e complexă, e absolut minunată!

Nu intru în amănunte despre cum s-a desfășurat degustarea, puteți afla și voi participând la seminariile/degustările organizate de Starbucks. Pe mine și pe colegii mei ne găsiți la Starbucks Cluj, unde suntem mai mult decât bucuroși să organizăm degustări.

Asta pentru că univesul cafelei e mult mai interesant decât ați crede. Mie îmi place să mă refer la cafea ca la una din cele mai romantice și personale forme de interacțiune, socializare și conexiune dintre oameni. Aș putea povesti câte în lună și în stele despre cafea, de la un simplu bob până la un sortiment intrigant și deosebit. Asta pentru că îmi place ceea ce fac. Iubesc ceea ce fac.

Iar dacă pui pasiune…se vede. Și se simte.

Love what you do! Share it with others! Și, ca o completare…dacă nu iubești ceea ce faci, atunci schimbă acel lucru cu unul mai bun, indiferent cât ar părea de greu!

Ziua 8


30 august, ziua a 8-a, aduce cu ea un pisicuț – suflețel adorabil, în căutare de stăpâni iubitori.

Încă nu și-a găsit o nouă familie. Sper să se întâmple curând acest lucru. În mod sigur va aduce multă bucurie celor ce vor avea grijă de el.

Mai multe detalii despre suflețel sunt în postul acesta, scris acum câteva zile.

%d blogeri au apreciat asta: