Despre „casa” nouă din .ro


..așa, de început de an.

De azi înainte îmi mut „domiciliul” virtual de pe WordPress pe .ro. Locul de dat cu părerea și împărtășit tot felul de aberații de-ale mele va fi cezaracartes.ro.

Las deschis acest spațiu, atâta doar că, deocamdată, nu îl voi mai actualiza.

Ne vedem dincolo!

Despre 2012


Iar am ajuns în situația de a sta în fața unei secțiuni goale de pe monitor, scriind și rescriind, dar și mai cu spor ștergând paragrafe întregi. Postul ăsta e menit să rezume un întreg an…un 2012 extrem de încărcat, foarte complex și plin de amintiri, senzații, stări.

Prevăd că va fi un post lung…unul din cele mai lungi de până acum!

Așa că să dau play și să pun din nou pe repeat piesa ce m-a obsedat zilele acestea și…să încep!

Sunt atât de multe lucruri ce s-au întâmplat! E greu să fac un bilanț detaliat, fiindcă în memorie amintirile nu sunt aranjate frumos și ordonat. Ar fi tare bine de ar fi așa, să avem mici cutiuțe clasificate logic pe zile, luni și ani, la care să avem acces oricând dorim noi. Da, da, știu ce se spune despre creierul uman, că înregistrează tot – din momentul nașterii până murim – atâta doar că noi avem o capacitate redusă de a ne aminti. Era o secvență într-un serial britanic, Sherlock: momentul în care Sherlock face o incursiune în palatul său mental pentru a-și aduce aminte niște detalii. Mi-a plăcut alegoria palat-minte, poate fiindcă mi-am și închipuit atunci mintea mea ca fiind un castel labirintic, înțesat cu pasaje secrete ce ascund comori demult uitate, pierdute în negura timpului…

Dar gata cu alegoriile și alte cele. Allons-y!

În 2012:

  • Am călătorit în Grecia și în Belgia, prin intermediul Support for Youth Development și a două din proiectele internaționale finanțate prin programul Youth in Action la care S4YD a fost asociație parteneră: ”International Formal and Non-Formal Education Training” și ”Les Générations se Rencontrent – Partnership Building Activity”. Am fost în Xylókastro, Corinth și Atena, Montignies-sur-Roc, Quiévrain, Mons și Bruxelles.
  • În Grecia am fugit către o climă mai blândă când la noi în țară era un ger năpraznic, am văzut o mare incredibil de albastră și de frumoasă, am urcat pe acropolele anticului Corinth, iar în vârful acropolelor din Atena m-am simțit extrem de mică privind orașul ce se întindea până hăt, în zare…am cules portocale și lămâi din pomii plantați aproape la tot pasul, am gustat din preparatele locale și am băut una din cele mai bune cafele ever! 430469_10150723708650943_1253601510_n 425636_10150724748585943_52271103_n 428756_10150728870355943_45770375_n 409603_10150732508595943_1121449044_n
  • 563586_10150782874535943_1723712634_n543008_10150782874675943_941535854_nÎn Belgia am avut parte de o experiență cu totul diferită. Pe un frig enervant ce îți pătrundea și în măduva oaselor ne-am plimbat pe străduțe înguste și căsuțe pitorești, am ajuns în ”inima” Uniunii Europene, am plecat în căutarea unei statuete medievale considerată a aduce noroc și prosperitate tuturor celor ce o ating și am avut onoarea de a fi invitați să vedem procedeul de preparare a unei delicioase beri belgiene chiar într-o veche braserie din Montignies-sur-Roc. Am avut parte de numeroase peripeții, ce vor face deliciul unor viitoare povești minunate. Am cunoscut o mulțime de oameni noi, am legat prietenii, am depășit granițele culturale și de limbaj, am trecut peste orice prejudecăți și fost alături unii de alții ca oameni. E musai să îl citez pe Beri acum, care a postat pe Facebook un fragment ce rezumă extrem, extrem de bine ceea ce a fost în schimbul din Belgia:

Belgia.
O braserie veche, la nr. 14. O gazdă zâmbitoare. O mogâldeaţă de bătrânel simpatic. Câteva mâini de oameni. Jumătate creştini, jumătate musulmani. Cântece. Corzi de chitară. Lumini difuze cu miros de baroc. Zâmbete. Ochi emoţionaţi. Îmbrăţişări. Recunoştinţă. Armonie intergeneraţională. Bere artizanală bună. Proaspătă ca primăvara. Aromată ca o femeie seminudă. Dansuri spontane. Versuri berbere. Energii sincere. Cu tremur bucuros de suflet… Prietenie şi iubire umană.

18897_10151322259875943_573827450_n 188659_10151357076990943_1269840756_n 528688_10151357076680943_1824860737_n 225889_10151329505640943_1583581482_n 27892_10151321582470943_1243721499_n 198155_10151322259995943_2103486692_n

  • Dacă tot suntem la capitolul călătorii, anul acesta am mai făcut câteva drumuri. De două ori am fost în București: o dată în februarie, când am fost la Cirque du Soleil, și o dată acum în noiembrie, când am profitat de concertul lui Steve Vai (la care a mers un coleg de serviciu) pentru a revedea niște persoane dragi mie și pentru a face un tur al cafenelelor Starbucks din oraș.
  • Un alt drum a fost în vară la mare, făcut special pentru Jessie J. A fost un weekend nebun: 3 zile în care, împreună cu o prietenă, am dormit extrem de puțin și am bătut în lung și în lat litoralul, ajungând din Mamaia până în Vama Veche. Am avut parte de un soare foarte generos, am ascultat marea, am văzut răsăritul și am reușit să ne deconectăm de tot și să ne întoarcem la serviciu cu bateriile reîncărcate, cu bună dispoziție și cu relatări de la fața locului despre cât de mișto e un concert de-al lui Jessie.524352_10151115026930943_1214382745_n
  • Un alt concert la care am fost anul acesta e al celor de la Roxette, când au venit în luna iulie în Cluj. M-am bucurat că nu a mai trebuit să merg în alt oraș pentru a-i vedea…Am copilărit cu muzica lor și am chițăit de încântare când am aflat că vor susține un concert chiar aici. Știam că și mama îi asculta, așa încât am fost cu ea la concert. Senzația: neprețuită! Și tot legat de concerte: i-am văzut și pe cei de la Parov Stelar, în luna octombrie!!! Foarte, foarte faini!
  • Tot anul acesta am participat pentru prima dată la o competiție sportivă în scopuri caritabile: Swimathon Cluj. Și acum când mă gândesc cum a fost în ziua ziua competiției mă trec fiorii. A fost pur și simplu senzațional! Să îți întreci limitele în momentele în care simți fizic că cedezi, să nu mai vezi nimic în afară de punctul de finiș și să nu mai auzi nimic altceva în afară decât propria respirație și bătăile intense ale inimii, să ai senzația că timpul s-a dilatat și ești doar tu acolo, tu cu tine însuți, și trebuie să termini, trebuie să depășești orice obstacol…La aproape jumătate de an după Swimathon am dat pe internet peste ceva ce a spus Muhammad Ali și a descris atât de bine ce s-a întâmplat atunci, acolo…

    Champions aren’t made in gyms. Champions are made from something they have deep inside them: A desire, a dream, a vision. They have to have last-minute stamina, they have to be a little faster, they have to have the skill and the will. But the will must be stronger than the skill.

    În 2013 voi participa din nou. Am zis!

  • TIFF-ul de anul acesta va ocupa mereu un loc special în amintirile mele. Am participat din nou la el, după o pauză de 3 ani, pauză de-a lungul căreia am invocat diverse pretexte (cele mai multe legate de școală). Și, oarecum ironic, m-am reîntors fix într-una din cele mai aglomerate perioade ale anului pentru mine: pe lângă festival am avut de scris o lucrare de dizertație, de învățat pentru examenele finale și de mers și la serviciu. Nu a fost ușor, dar nu mă plâng, fiindcă fix perioada aceea în care eram mereu pe fugă, mereu aveam câte ceva de făcut, rezolvat sau un loc în care trebuia să fiu a fost una din cele mai frumoase perioade din an și a fost momentul în care chiar am învățat cum să îmi gestionez în mod eficient timpul, astfel încât ceea ce fac să fac bine.
    Au fost mult momente faine în cadrul festivalului, de la deschidere și până la final, dar cel mai și cel mai fain e momentul cine-concertului Georges Méliès de la Bonțida, când după zile mohorâte și ploioase vremea a ținut, dintr-o dată, cu noi…și voi ține mereu minte o seară magică de vară lângă un castel, o călătorie într-un alt timp, la început de veac, mireasma proaspătă a ierbii pe care stăteam și trei luni pline, fiecare din altă eră…Plus o poză genială realizată de Chris, ce îmi va declanșa aceste amintiri de fiecare dată când o voi privi.
    ChrisNemes_Cine-Concert_Georges_Melies_TIFF_2012-0145_7c62ef2f0d
  • Toamna Muzicală Clujeană…un festival atât de minunat! Muzica a fost și va fi mereu o parte importantă pentru mine, ceva fără de care nu pot trăi. Iar faptul că în acest an am avut onoarea de a mă număra printre bloggerii oficiali m-a bucurat extrem de tare, fiind primul eveniment la care am participat în această calitate. Timp de câteva zile am trăit prin muzică…și a fost magnific!
  • Cu școala am terminat-o tot în anul acesta. Sincer, am fost foarte ușurată când am absolvit și masteratul. Nu voi explica de ce. Acum va trebui să văd în ce fel mă vor ajuta pe viitor o licență și o dizertație luate cu 10.

Anul ăsta m-am îndurat să fac și o schimbare de aspect și am fost să tund foarte scurt o frumusețe de păr lung și ondulat (din nou, o decizie pe care nu o regret). Cine știe ce mai fac la anul?

Dar, trăgând linie, cel mai important e că în acest an am cunoscut foarte mulți oameni interesanți, plini de viață și optimism! Și am revăzut câțiva oameni ce-mi sunt extrem, extrem de dragi! Am adunat amintiri și momente cât pentru o viață, m-am distrat, am trăit intens, am râs cu poftă și am zâmbit chiar și atunci când lucrurile nu au mers așa cum aș fi vrut. Am trecut și peste două momente dificile, în urma cărora am avut sufletul în bucățele. Dar e bine acum. A fost și va fi! Hei, mi-am revenit chiar și după niște arsuri de gradul 3 căpătate la începutul lunii decembrie, așa că nici să vreau nu am cum să uit anul acesta. Cine mai poate spune că are un an întreg condensat simbolic pe o parte a corpului? 🙂

Așa încât, 2013, bring it on! Vei fi un an minunat, și mai și decât acesta, din toate punctele de vedere! Abia aștept să te cunosc!

De ce (nu) ne place ploaia?


 

Pic…pic…pic…auzi asta? E sunetul ploii…pe table de inox, pe acoperișuri, pe parbrizul mașinii tale, pe streașina camerei tale, pe umbrela sub care te adăpostești. Cum te simți? Așa-i că ai impresia că ziua de azi nu e una bună, pentru că plouă și e vânt, și e frig, și umezeală, și, și, și…?

 
Se poate remedia starea ciudată. O cafea bună, un ceai cald, un colțișor confortabil în care să te lăfăi fără nici o grijă, un mediu călduros și orice altceva te face să te simți bine. Partea interesantă e că starea noastră e spirit pe care o resimțim în momentul în care plouă are o explicație. Fără a intra în foarte multe detalii științifice, sunetul ploii asupra creierului uman stimulează undele cerebrale Theta, unde cu o frecvență joasă, ce se manifestă mai ales înainte să adormim. Mai joase decât undele Theta sunt doar undele Delta, specifice somnului profund.
Stimularea acestor unde ne face să fim mai relaxați, dar și mai creativi. Există o serie de studii ce descriu mai pe larg efectele acestor unde asupra creierului uman și există, se pare, și o serie de tehnici menite să te facă să atingi acele stări în care undele Theta sunt stimulate la maximum, ajungând să poți fi chiar capabil de a visa lucid (prin meditație, ascultând anumite sunete, așa-numitele „binaural beats” sau „sunete binaurale” etc). Dar deviez de la subiect.

 

Ploaia te calmează, te liniștește. Ritmul său inegal îți sporește concentrarea, pe de o parte, dar te face și mai receptiv, pe de altă parte. Emoțiile sunt amplificate și ai tendința de a deveni mai profund, te a te cufunda în sine, de a fi mai melancolic. Am observat că nu prea ne place să ne simțim așa. Nu ne place să ne autoanalizăm, nu ne place să fim incisivi cu noi înșine. De multe ori ne e teamă de ce putem descoperi despre noi. Nu ne place nici să ne lăsăm gândurile să plutească în neștire, pentru că se întâmplă să ajungă în acel colțișor în care ne-am ferecat amintirile, trăirile, stările și senzațiile care ne dor, care ne fac psihic rău, de care încercăm să scăpăm. Ne-am construit ziduri mari, trainice, groase, ne-am autoimpus niște granițe și niște limite. Nu ne place să fim vulnerabili.

 
Dar ne place acea căldură sufletească ce o simțim subtil în momentul în care ascultăm ploaia. Șansele sunt că dacă stăm într-o încăpere cu mai mulți oameni în momentul în care afară plouă ne simțim mai prietenoși, mai binevoitori, mai calzi și avem o stare de bine.
Citeam undeva că ploaia e ca o poezie, o poezie a naturii. Poate că așa e. Ar trebui să învățăm să o apreciem, să ne lăsăm în voia ei. Nu spun că ar trebui să cântăm în ploaie, ca în film, dar putem să nu mai înjurăm dacă ne stropim, să nu mai bombănim dacă vântul ne deranjează părul, pentru că astea sunt detalii ce se pot remedia. Hai să învățăm să o iubim. Poate așa, în timp, învățăm și cum să ascultăm cu adevărat.

Întotdeauna Bach


Am început această postare cu…sfârșitul. E greu să scrii sau să povestești despre ce ai simțit vis-a-vis de ceva la câteva zile după ce s-a întâmplat acel lucru, fiindcă nu mai relatezi cu sufletul sau inima, ci cu mintea și ai tendința de a fi mult prea pragmatic, fără să vrei. Sunt momente în care cel mai bine vorbesc senzațiile, iar dacă nu găsești modalitatea potrivită de a le descrie, atunci unde mai e poezia trăirii?

Ca să îmi reamintesc stările sufletești de acum câteva zile, m-am plimbat prin casă cu Bach răsunând în căști. Chiar și acum, când scriu asta, din căști se aude integrala suitelor pentru violoncel compusă de Bach. Și parcă e mai ușor așa. Chiar și acum corzile sufletului îmi vibrează odată cu muzica și acum sunt acasă…în cadrul concertului de marți, această senzație mi-a fost de zeci de ori amplificată.

A fost nevoie numai de un om și de un violoncel. Atât! Un om extrem de talentat, un măiastru vrăjitor al instrumentului ce a avut puterea de a ne hipnotiza cu muzica sa și de a ne suspenda undeva în afara timpului și spațiului cunoscute.

A fost un concert superb! Magnific, chiar! L-aș răpi pe Răzvan Suma, dacă aș putea, și l-aș pune să îmi cânte încontinuu 🙂 Glumesc! Ba nu, nu glumesc! E unul din muzicienii care în momentul în care încep să cânte sunt în alt Univers și sunt extrem de expresivi, trăind la maximum fiecare notă și transmițându-ți și ție această trăire.

Turneul lui Răzvan Suma se va încheia pe 7 noiembrie, în București, iar atunci vor fi și doi invitați: Corinne Chapelle, la vioară, și Răzvan Popovici la violă. Vă recomand călduros să mergeți, dacă aveți posibilitatea!

La finalul concertului am completat un chestionar, iar ultima întrebare de pe foaie era ”Ce altceva ați vrea să ascultați cântat de Răzvan Suma?”, iar răspunsul meu, în urma concertului și în urma dragostei pentru muzica compusă pentru violoncel a fost  „Bach. Întotdeauna Bach!

Vă place Bach?


Mie da! Foarte, foarte mult!

Tocmai de aceea am să merg mâine să îl văd şi să îl ascult pe Răzvan Suma, unul din cei mai mari violoncelişti români.

L-am văzut şi azi, a cântat un pic în Iulius Mall în cadrul unui flash-mob. Când l-am văzut eu i se făceau nişte poze de către fotografii oficiali ai mall-ului. Era lângă scările rulante, pe o bancă roşie. Lumea trecea pe lângă el, dar nimeni dădea vreun semn că ar şti cine e, cu toate că înainte cântase. Întâmplarea face să fi trecut pe acolo în pauza de la muncă, având ceva de rezolvat prin mall. L-am văzut, i-am făcut o poză şi la final am mers şi i-am spus „să ştii că am să vin mâine seară la concertul tău”. Nu se aştepta la asta. Mi-a zâmbit, mi-a întins mâna şi a spus „eu sunt Răzvan, încântat!”.

Ce se va întâmpla mâine seară sunt convinsă că va fi memorabil. Ar fi păcat să rataţi asta…Bach este…Bach, adică minunat! Iar Răzvan…come on, pe lângă talentul de care dispune, omul are cutia violoncelului albă! How cool is that? Plus că sunt convinsă şi de faptul că nu va fi deloc un concert „clasic”, ci va fi ceva contemporan, modern, plin de viaţă.

Concertul va începe la ora 19 şi va avea loc la Casa Universitarilor.

Un om, un violoncel, Bach şi o proiecţie.

Ne vedem acolo!

Dear 16 year-old me


Am dat azi peste filmulețul acesta. Mi se pare una din cele mai tari campanii de informare și conștientizare pe care le-am văzut în ultima perioadă.

Uitați-vă la el! Dați-l mai departe!

Informați-vă! Îngrijiți-vă!

RenaiScienceFiction


Și a fost și concertul „RenaiScienceFiction” în seara asta, în Diesel. Concert e mult spus. Sau prea puțin. Pentru că ce s-a întâmplat acolo e atât de complex și bulversant, că încă mi-e greu să descriu. Gândește-te la 2 oameni, un bărbat și o femeie, împreună pe aceeași scenă, el obișnuit, iar ea extrem de…nepământeană…Mai adaugă, ca instrumente, o serie de aparate electronice: sintetizatoare, computer, nanoKontrol, iFPH și…un smartphone.

Concertul-concept (cred că pot să îi spun așa, iar dacă nu există termenul îl folosesc acum) a fost o călătorie imaginară pe planeta Venus, unde ni s-a vorbit în…venusiană. Prin foșnete, gemete, murmure, fâlfâieli de beteală, plastic și o voce când mult prea intensă, când divină, când hipnotică. Toată experiența de care am avut parte poate fi „tradusă” așa: futuristic, experimental, grotesc și senzual, fonetic, mistic și SF. Plus laitmotivul „Who is looking in the mirror?” și „Există viață pe Venus?”, ca să aflăm la final că publicul era cel ce se uita în oglindă și implicit da, există viață pe Venus.

Genul ăsta de spectacole te bulversează un pic. Și e mai mult decât o situație în care fie înțelegi despre ce e vorba, fie nu. Eu zic că încă nu suntem pregătiți pentru așa ceva, încă nu suntem obișnuiți să ne lăsăm imaginația să zboare undeva, departe, și dacă suntem puși în ipostaza de a gândi în timpul unui spectacol ne simțim incomod, iar dacă mai trebuie să și interacționăm cu artiștii ne fâstâcim de-a dreptul și din cauza asta avem tendința de a lua în râs geniul pur, tocmai pentru că nu suntem capabili de a-l înțelege pe deplin.

Aici se încadrează ce au făcut azi Irinel Anghel și Adrian Borza și mărturisesc că mă așteptam la aproape orice altceva numai la asta nu. Și nu pot descrie exact. Pentru că ăsta e un spectacol la care trebuie să mergi, să fii acolo, ca să poți înțelege. Iar după ce participi stai și te întrebi: „de ce am avut parte?” și nu te poți exprima foarte concis.

Spectacolul a fost parte a festivalului internațional Toamna Muzicală Clujeană. Mai multe informații despre festival găsiți aici:

www.tmc.filacluj.ro –  informatii despre artiștii invitați la TMC, program, echipa etc
www.filacluj.ro  – site-ul Filarmonicii Clujene
www.facebook.com/filacluj – pagina de Facebook a Filarmonicii
www.facebook.com/ToamnaMuzicalaClujeana – pagina de Facebook a TMC
Și încă ceva: bloggerii sunt așteptați la concertele din cadrul festivalului. Mai multe info aici, cu mențiunea:

Pe lângă cei care au răspuns afirmativ şi sunt interesaţi de concertele toamnei, anunţăm faptul că orice blogger clujean, iubitor de muzică clasică, bineînţeles, este aşteptat la concertele noastre. Aşadar, vă rugăm să urmăriţi programul, să vă alegeţi un concert şi să ne trimiteţi un mail (găsiţi informaţii la contact) cu motivaţia voastră pentru a participa la concertul/recitalul respectiv. Vom alege câte un blogger/concert şi vom urmări cu interes reacţiile fiecăruia.

%d blogeri au apreciat asta: