Arhive pe etichete: TIFF

Despre 2012


Iar am ajuns în situația de a sta în fața unei secțiuni goale de pe monitor, scriind și rescriind, dar și mai cu spor ștergând paragrafe întregi. Postul ăsta e menit să rezume un întreg an…un 2012 extrem de încărcat, foarte complex și plin de amintiri, senzații, stări.

Prevăd că va fi un post lung…unul din cele mai lungi de până acum!

Așa că să dau play și să pun din nou pe repeat piesa ce m-a obsedat zilele acestea și…să încep!

Sunt atât de multe lucruri ce s-au întâmplat! E greu să fac un bilanț detaliat, fiindcă în memorie amintirile nu sunt aranjate frumos și ordonat. Ar fi tare bine de ar fi așa, să avem mici cutiuțe clasificate logic pe zile, luni și ani, la care să avem acces oricând dorim noi. Da, da, știu ce se spune despre creierul uman, că înregistrează tot – din momentul nașterii până murim – atâta doar că noi avem o capacitate redusă de a ne aminti. Era o secvență într-un serial britanic, Sherlock: momentul în care Sherlock face o incursiune în palatul său mental pentru a-și aduce aminte niște detalii. Mi-a plăcut alegoria palat-minte, poate fiindcă mi-am și închipuit atunci mintea mea ca fiind un castel labirintic, înțesat cu pasaje secrete ce ascund comori demult uitate, pierdute în negura timpului…

Dar gata cu alegoriile și alte cele. Allons-y!

În 2012:

  • Am călătorit în Grecia și în Belgia, prin intermediul Support for Youth Development și a două din proiectele internaționale finanțate prin programul Youth in Action la care S4YD a fost asociație parteneră: ”International Formal and Non-Formal Education Training” și ”Les Générations se Rencontrent – Partnership Building Activity”. Am fost în Xylókastro, Corinth și Atena, Montignies-sur-Roc, Quiévrain, Mons și Bruxelles.
  • În Grecia am fugit către o climă mai blândă când la noi în țară era un ger năpraznic, am văzut o mare incredibil de albastră și de frumoasă, am urcat pe acropolele anticului Corinth, iar în vârful acropolelor din Atena m-am simțit extrem de mică privind orașul ce se întindea până hăt, în zare…am cules portocale și lămâi din pomii plantați aproape la tot pasul, am gustat din preparatele locale și am băut una din cele mai bune cafele ever! 430469_10150723708650943_1253601510_n 425636_10150724748585943_52271103_n 428756_10150728870355943_45770375_n 409603_10150732508595943_1121449044_n
  • 563586_10150782874535943_1723712634_n543008_10150782874675943_941535854_nÎn Belgia am avut parte de o experiență cu totul diferită. Pe un frig enervant ce îți pătrundea și în măduva oaselor ne-am plimbat pe străduțe înguste și căsuțe pitorești, am ajuns în ”inima” Uniunii Europene, am plecat în căutarea unei statuete medievale considerată a aduce noroc și prosperitate tuturor celor ce o ating și am avut onoarea de a fi invitați să vedem procedeul de preparare a unei delicioase beri belgiene chiar într-o veche braserie din Montignies-sur-Roc. Am avut parte de numeroase peripeții, ce vor face deliciul unor viitoare povești minunate. Am cunoscut o mulțime de oameni noi, am legat prietenii, am depășit granițele culturale și de limbaj, am trecut peste orice prejudecăți și fost alături unii de alții ca oameni. E musai să îl citez pe Beri acum, care a postat pe Facebook un fragment ce rezumă extrem, extrem de bine ceea ce a fost în schimbul din Belgia:

Belgia.
O braserie veche, la nr. 14. O gazdă zâmbitoare. O mogâldeaţă de bătrânel simpatic. Câteva mâini de oameni. Jumătate creştini, jumătate musulmani. Cântece. Corzi de chitară. Lumini difuze cu miros de baroc. Zâmbete. Ochi emoţionaţi. Îmbrăţişări. Recunoştinţă. Armonie intergeneraţională. Bere artizanală bună. Proaspătă ca primăvara. Aromată ca o femeie seminudă. Dansuri spontane. Versuri berbere. Energii sincere. Cu tremur bucuros de suflet… Prietenie şi iubire umană.

18897_10151322259875943_573827450_n 188659_10151357076990943_1269840756_n 528688_10151357076680943_1824860737_n 225889_10151329505640943_1583581482_n 27892_10151321582470943_1243721499_n 198155_10151322259995943_2103486692_n

  • Dacă tot suntem la capitolul călătorii, anul acesta am mai făcut câteva drumuri. De două ori am fost în București: o dată în februarie, când am fost la Cirque du Soleil, și o dată acum în noiembrie, când am profitat de concertul lui Steve Vai (la care a mers un coleg de serviciu) pentru a revedea niște persoane dragi mie și pentru a face un tur al cafenelelor Starbucks din oraș.
  • Un alt drum a fost în vară la mare, făcut special pentru Jessie J. A fost un weekend nebun: 3 zile în care, împreună cu o prietenă, am dormit extrem de puțin și am bătut în lung și în lat litoralul, ajungând din Mamaia până în Vama Veche. Am avut parte de un soare foarte generos, am ascultat marea, am văzut răsăritul și am reușit să ne deconectăm de tot și să ne întoarcem la serviciu cu bateriile reîncărcate, cu bună dispoziție și cu relatări de la fața locului despre cât de mișto e un concert de-al lui Jessie.524352_10151115026930943_1214382745_n
  • Un alt concert la care am fost anul acesta e al celor de la Roxette, când au venit în luna iulie în Cluj. M-am bucurat că nu a mai trebuit să merg în alt oraș pentru a-i vedea…Am copilărit cu muzica lor și am chițăit de încântare când am aflat că vor susține un concert chiar aici. Știam că și mama îi asculta, așa încât am fost cu ea la concert. Senzația: neprețuită! Și tot legat de concerte: i-am văzut și pe cei de la Parov Stelar, în luna octombrie!!! Foarte, foarte faini!
  • Tot anul acesta am participat pentru prima dată la o competiție sportivă în scopuri caritabile: Swimathon Cluj. Și acum când mă gândesc cum a fost în ziua ziua competiției mă trec fiorii. A fost pur și simplu senzațional! Să îți întreci limitele în momentele în care simți fizic că cedezi, să nu mai vezi nimic în afară de punctul de finiș și să nu mai auzi nimic altceva în afară decât propria respirație și bătăile intense ale inimii, să ai senzația că timpul s-a dilatat și ești doar tu acolo, tu cu tine însuți, și trebuie să termini, trebuie să depășești orice obstacol…La aproape jumătate de an după Swimathon am dat pe internet peste ceva ce a spus Muhammad Ali și a descris atât de bine ce s-a întâmplat atunci, acolo…

    Champions aren’t made in gyms. Champions are made from something they have deep inside them: A desire, a dream, a vision. They have to have last-minute stamina, they have to be a little faster, they have to have the skill and the will. But the will must be stronger than the skill.

    În 2013 voi participa din nou. Am zis!

  • TIFF-ul de anul acesta va ocupa mereu un loc special în amintirile mele. Am participat din nou la el, după o pauză de 3 ani, pauză de-a lungul căreia am invocat diverse pretexte (cele mai multe legate de școală). Și, oarecum ironic, m-am reîntors fix într-una din cele mai aglomerate perioade ale anului pentru mine: pe lângă festival am avut de scris o lucrare de dizertație, de învățat pentru examenele finale și de mers și la serviciu. Nu a fost ușor, dar nu mă plâng, fiindcă fix perioada aceea în care eram mereu pe fugă, mereu aveam câte ceva de făcut, rezolvat sau un loc în care trebuia să fiu a fost una din cele mai frumoase perioade din an și a fost momentul în care chiar am învățat cum să îmi gestionez în mod eficient timpul, astfel încât ceea ce fac să fac bine.
    Au fost mult momente faine în cadrul festivalului, de la deschidere și până la final, dar cel mai și cel mai fain e momentul cine-concertului Georges Méliès de la Bonțida, când după zile mohorâte și ploioase vremea a ținut, dintr-o dată, cu noi…și voi ține mereu minte o seară magică de vară lângă un castel, o călătorie într-un alt timp, la început de veac, mireasma proaspătă a ierbii pe care stăteam și trei luni pline, fiecare din altă eră…Plus o poză genială realizată de Chris, ce îmi va declanșa aceste amintiri de fiecare dată când o voi privi.
    ChrisNemes_Cine-Concert_Georges_Melies_TIFF_2012-0145_7c62ef2f0d
  • Toamna Muzicală Clujeană…un festival atât de minunat! Muzica a fost și va fi mereu o parte importantă pentru mine, ceva fără de care nu pot trăi. Iar faptul că în acest an am avut onoarea de a mă număra printre bloggerii oficiali m-a bucurat extrem de tare, fiind primul eveniment la care am participat în această calitate. Timp de câteva zile am trăit prin muzică…și a fost magnific!
  • Cu școala am terminat-o tot în anul acesta. Sincer, am fost foarte ușurată când am absolvit și masteratul. Nu voi explica de ce. Acum va trebui să văd în ce fel mă vor ajuta pe viitor o licență și o dizertație luate cu 10.

Anul ăsta m-am îndurat să fac și o schimbare de aspect și am fost să tund foarte scurt o frumusețe de păr lung și ondulat (din nou, o decizie pe care nu o regret). Cine știe ce mai fac la anul?

Dar, trăgând linie, cel mai important e că în acest an am cunoscut foarte mulți oameni interesanți, plini de viață și optimism! Și am revăzut câțiva oameni ce-mi sunt extrem, extrem de dragi! Am adunat amintiri și momente cât pentru o viață, m-am distrat, am trăit intens, am râs cu poftă și am zâmbit chiar și atunci când lucrurile nu au mers așa cum aș fi vrut. Am trecut și peste două momente dificile, în urma cărora am avut sufletul în bucățele. Dar e bine acum. A fost și va fi! Hei, mi-am revenit chiar și după niște arsuri de gradul 3 căpătate la începutul lunii decembrie, așa că nici să vreau nu am cum să uit anul acesta. Cine mai poate spune că are un an întreg condensat simbolic pe o parte a corpului? 🙂

Așa încât, 2013, bring it on! Vei fi un an minunat, și mai și decât acesta, din toate punctele de vedere! Abia aștept să te cunosc!

Anunțuri

Zece zile, pentru că…


Zece zile pe an, zece zile în care uiți de tine, uiți de tot ce înseamnă viață personală și te arunci cu capul înainte, te lași cuprins de vâltoarea și agitația a tot ceea ce înseamnă un festival.

Pentru că vrei, pentru că ești clujean, pentru că ești mândru de asta, pentru că pui pasiune în ceea ce faci.

Pentru că timp de zece zile te dedici trup și suflet ca totul să meargă strună, ca totul să fie perfect.

Timp de zece zile respiri cultură, lași inspirația să te cuprindă, mănânci filme pe pâine. Timp de zece zile îți dorești cu ardoare să te poți dedubla sau chiar tripla pentru a ajunge și a fi prezent în cât mai multe locuri.

Timp de zece zile nu dormi. Timp de zece zile mănânci pe fugă, numai tu știi cum. Timp de zece zile ajungi să fii stresat cât pentru patru luni de atunci încolo. Ești tras la răspundere pentru greșeli care nu sunt ale tale. Te cerți cu persoane pe care nu le-ai mai văzut în viața ta în încercarea de a le calma și de a face ca totul să fie bine.

Alergi încontinuu între locații. Cunoști oameni noi. Legi prietenii. Revezi oameni dragi. Îți lărgești orizonturile. Iei parte la petreceri legendare. Te consumi, dar te și distrezi. Respiri când poți între atâtea lucruri. La final, ajungi să fii extrem de epuizat și să îți dorești doar să dormi pentru o săptămână.

Te trezești că nu îți dai seama când a trecut așa timpul. În zbor. Ca un vis. Și îți promiți că la anul reziști mai mult, faci mai multe, te implici mai mult.

Pentru că îți place! Pentru că iubești tot ce ține de asta! Pentru că pentru tine, ca organizator sau voluntar sau spectator, festivalul face parte din tine și nu concepi un an fără el.

Pentru că e TIFF!

Undeva la Palilula


Am văzut aseară filmul „Undeva la Palilula”, asta după ce am auzit mai multe păreri vis-a-vis de el, și pro, și contra. Eu spun că totul e o chestiune de gust: ori îți place cu totul, ori nu îți place deloc, din varii motive. Asta pentru că nu e un film pe care te-ai aștepta să îl vezi în mod normal în sălile de cinema, fiind regizat de Silviu Purcărete, aducând mai mult a piesă de teatru și fiind „greu”, cu multe elemente și simboluri.

Mie mi-a plăcut foarte mult! Foarte, foarte mult! Mi-a plăcut scenariul, mi-a plăcut jocul actorilor, m-a fascinat muzica (pe care o tot caut și numai că nu o găsesc). Totul mi s-a părut a fi o îmbinare a realului cu fantasticului, pe alocuri îmi aducea aminte de Eliade, în alte situații îmi amintea de Goethe. Nu știu dacă asta a și fost intenția regizorului, însă mie asta mi-a evocat.

Sala a fost plină! Nu mă așteptam, sincer, mai ales că filmul a fost difuzat și înainte de TIFF. Simțeam nevoia unei sesiuni de Q&A la final, cum de altfel ar fi trebuit să și întâmple, însă nu s-a mai ținut. Probabil că astfel mi-ar fi fost clarificate simbolistica și ideea anumitor anumite părți din film.

Cu toate că nu sunt critic de film și nu sunt în măsură să scriu ca la carte o cronică de spectacol, vă recomand totuși să mergeți să vedeți „Undeva la Palilula”. Chiar și pentru a vă face o părere personală despre ce e vorba, fiindcă rezumatul  pe care îl găsiți pe internet nu ilustrează nici măcar 45% din tot conținutul filmului!

Mai jos este trailer-ul, pentru a vă forma o vagă idee despre ce e vorba.

%d blogeri au apreciat asta: