Arhive pe etichete: poze

Despre 2012


Iar am ajuns în situația de a sta în fața unei secțiuni goale de pe monitor, scriind și rescriind, dar și mai cu spor ștergând paragrafe întregi. Postul ăsta e menit să rezume un întreg an…un 2012 extrem de încărcat, foarte complex și plin de amintiri, senzații, stări.

Prevăd că va fi un post lung…unul din cele mai lungi de până acum!

Așa că să dau play și să pun din nou pe repeat piesa ce m-a obsedat zilele acestea și…să încep!

Sunt atât de multe lucruri ce s-au întâmplat! E greu să fac un bilanț detaliat, fiindcă în memorie amintirile nu sunt aranjate frumos și ordonat. Ar fi tare bine de ar fi așa, să avem mici cutiuțe clasificate logic pe zile, luni și ani, la care să avem acces oricând dorim noi. Da, da, știu ce se spune despre creierul uman, că înregistrează tot – din momentul nașterii până murim – atâta doar că noi avem o capacitate redusă de a ne aminti. Era o secvență într-un serial britanic, Sherlock: momentul în care Sherlock face o incursiune în palatul său mental pentru a-și aduce aminte niște detalii. Mi-a plăcut alegoria palat-minte, poate fiindcă mi-am și închipuit atunci mintea mea ca fiind un castel labirintic, înțesat cu pasaje secrete ce ascund comori demult uitate, pierdute în negura timpului…

Dar gata cu alegoriile și alte cele. Allons-y!

În 2012:

  • Am călătorit în Grecia și în Belgia, prin intermediul Support for Youth Development și a două din proiectele internaționale finanțate prin programul Youth in Action la care S4YD a fost asociație parteneră: ”International Formal and Non-Formal Education Training” și ”Les Générations se Rencontrent – Partnership Building Activity”. Am fost în Xylókastro, Corinth și Atena, Montignies-sur-Roc, Quiévrain, Mons și Bruxelles.
  • În Grecia am fugit către o climă mai blândă când la noi în țară era un ger năpraznic, am văzut o mare incredibil de albastră și de frumoasă, am urcat pe acropolele anticului Corinth, iar în vârful acropolelor din Atena m-am simțit extrem de mică privind orașul ce se întindea până hăt, în zare…am cules portocale și lămâi din pomii plantați aproape la tot pasul, am gustat din preparatele locale și am băut una din cele mai bune cafele ever! 430469_10150723708650943_1253601510_n 425636_10150724748585943_52271103_n 428756_10150728870355943_45770375_n 409603_10150732508595943_1121449044_n
  • 563586_10150782874535943_1723712634_n543008_10150782874675943_941535854_nÎn Belgia am avut parte de o experiență cu totul diferită. Pe un frig enervant ce îți pătrundea și în măduva oaselor ne-am plimbat pe străduțe înguste și căsuțe pitorești, am ajuns în ”inima” Uniunii Europene, am plecat în căutarea unei statuete medievale considerată a aduce noroc și prosperitate tuturor celor ce o ating și am avut onoarea de a fi invitați să vedem procedeul de preparare a unei delicioase beri belgiene chiar într-o veche braserie din Montignies-sur-Roc. Am avut parte de numeroase peripeții, ce vor face deliciul unor viitoare povești minunate. Am cunoscut o mulțime de oameni noi, am legat prietenii, am depășit granițele culturale și de limbaj, am trecut peste orice prejudecăți și fost alături unii de alții ca oameni. E musai să îl citez pe Beri acum, care a postat pe Facebook un fragment ce rezumă extrem, extrem de bine ceea ce a fost în schimbul din Belgia:

Belgia.
O braserie veche, la nr. 14. O gazdă zâmbitoare. O mogâldeaţă de bătrânel simpatic. Câteva mâini de oameni. Jumătate creştini, jumătate musulmani. Cântece. Corzi de chitară. Lumini difuze cu miros de baroc. Zâmbete. Ochi emoţionaţi. Îmbrăţişări. Recunoştinţă. Armonie intergeneraţională. Bere artizanală bună. Proaspătă ca primăvara. Aromată ca o femeie seminudă. Dansuri spontane. Versuri berbere. Energii sincere. Cu tremur bucuros de suflet… Prietenie şi iubire umană.

18897_10151322259875943_573827450_n 188659_10151357076990943_1269840756_n 528688_10151357076680943_1824860737_n 225889_10151329505640943_1583581482_n 27892_10151321582470943_1243721499_n 198155_10151322259995943_2103486692_n

  • Dacă tot suntem la capitolul călătorii, anul acesta am mai făcut câteva drumuri. De două ori am fost în București: o dată în februarie, când am fost la Cirque du Soleil, și o dată acum în noiembrie, când am profitat de concertul lui Steve Vai (la care a mers un coleg de serviciu) pentru a revedea niște persoane dragi mie și pentru a face un tur al cafenelelor Starbucks din oraș.
  • Un alt drum a fost în vară la mare, făcut special pentru Jessie J. A fost un weekend nebun: 3 zile în care, împreună cu o prietenă, am dormit extrem de puțin și am bătut în lung și în lat litoralul, ajungând din Mamaia până în Vama Veche. Am avut parte de un soare foarte generos, am ascultat marea, am văzut răsăritul și am reușit să ne deconectăm de tot și să ne întoarcem la serviciu cu bateriile reîncărcate, cu bună dispoziție și cu relatări de la fața locului despre cât de mișto e un concert de-al lui Jessie.524352_10151115026930943_1214382745_n
  • Un alt concert la care am fost anul acesta e al celor de la Roxette, când au venit în luna iulie în Cluj. M-am bucurat că nu a mai trebuit să merg în alt oraș pentru a-i vedea…Am copilărit cu muzica lor și am chițăit de încântare când am aflat că vor susține un concert chiar aici. Știam că și mama îi asculta, așa încât am fost cu ea la concert. Senzația: neprețuită! Și tot legat de concerte: i-am văzut și pe cei de la Parov Stelar, în luna octombrie!!! Foarte, foarte faini!
  • Tot anul acesta am participat pentru prima dată la o competiție sportivă în scopuri caritabile: Swimathon Cluj. Și acum când mă gândesc cum a fost în ziua ziua competiției mă trec fiorii. A fost pur și simplu senzațional! Să îți întreci limitele în momentele în care simți fizic că cedezi, să nu mai vezi nimic în afară de punctul de finiș și să nu mai auzi nimic altceva în afară decât propria respirație și bătăile intense ale inimii, să ai senzația că timpul s-a dilatat și ești doar tu acolo, tu cu tine însuți, și trebuie să termini, trebuie să depășești orice obstacol…La aproape jumătate de an după Swimathon am dat pe internet peste ceva ce a spus Muhammad Ali și a descris atât de bine ce s-a întâmplat atunci, acolo…

    Champions aren’t made in gyms. Champions are made from something they have deep inside them: A desire, a dream, a vision. They have to have last-minute stamina, they have to be a little faster, they have to have the skill and the will. But the will must be stronger than the skill.

    În 2013 voi participa din nou. Am zis!

  • TIFF-ul de anul acesta va ocupa mereu un loc special în amintirile mele. Am participat din nou la el, după o pauză de 3 ani, pauză de-a lungul căreia am invocat diverse pretexte (cele mai multe legate de școală). Și, oarecum ironic, m-am reîntors fix într-una din cele mai aglomerate perioade ale anului pentru mine: pe lângă festival am avut de scris o lucrare de dizertație, de învățat pentru examenele finale și de mers și la serviciu. Nu a fost ușor, dar nu mă plâng, fiindcă fix perioada aceea în care eram mereu pe fugă, mereu aveam câte ceva de făcut, rezolvat sau un loc în care trebuia să fiu a fost una din cele mai frumoase perioade din an și a fost momentul în care chiar am învățat cum să îmi gestionez în mod eficient timpul, astfel încât ceea ce fac să fac bine.
    Au fost mult momente faine în cadrul festivalului, de la deschidere și până la final, dar cel mai și cel mai fain e momentul cine-concertului Georges Méliès de la Bonțida, când după zile mohorâte și ploioase vremea a ținut, dintr-o dată, cu noi…și voi ține mereu minte o seară magică de vară lângă un castel, o călătorie într-un alt timp, la început de veac, mireasma proaspătă a ierbii pe care stăteam și trei luni pline, fiecare din altă eră…Plus o poză genială realizată de Chris, ce îmi va declanșa aceste amintiri de fiecare dată când o voi privi.
    ChrisNemes_Cine-Concert_Georges_Melies_TIFF_2012-0145_7c62ef2f0d
  • Toamna Muzicală Clujeană…un festival atât de minunat! Muzica a fost și va fi mereu o parte importantă pentru mine, ceva fără de care nu pot trăi. Iar faptul că în acest an am avut onoarea de a mă număra printre bloggerii oficiali m-a bucurat extrem de tare, fiind primul eveniment la care am participat în această calitate. Timp de câteva zile am trăit prin muzică…și a fost magnific!
  • Cu școala am terminat-o tot în anul acesta. Sincer, am fost foarte ușurată când am absolvit și masteratul. Nu voi explica de ce. Acum va trebui să văd în ce fel mă vor ajuta pe viitor o licență și o dizertație luate cu 10.

Anul ăsta m-am îndurat să fac și o schimbare de aspect și am fost să tund foarte scurt o frumusețe de păr lung și ondulat (din nou, o decizie pe care nu o regret). Cine știe ce mai fac la anul?

Dar, trăgând linie, cel mai important e că în acest an am cunoscut foarte mulți oameni interesanți, plini de viață și optimism! Și am revăzut câțiva oameni ce-mi sunt extrem, extrem de dragi! Am adunat amintiri și momente cât pentru o viață, m-am distrat, am trăit intens, am râs cu poftă și am zâmbit chiar și atunci când lucrurile nu au mers așa cum aș fi vrut. Am trecut și peste două momente dificile, în urma cărora am avut sufletul în bucățele. Dar e bine acum. A fost și va fi! Hei, mi-am revenit chiar și după niște arsuri de gradul 3 căpătate la începutul lunii decembrie, așa că nici să vreau nu am cum să uit anul acesta. Cine mai poate spune că are un an întreg condensat simbolic pe o parte a corpului? 🙂

Așa încât, 2013, bring it on! Vei fi un an minunat, și mai și decât acesta, din toate punctele de vedere! Abia aștept să te cunosc!

Anunțuri

Ziua 9


 

Ziua a 9-a – 31 august…ultima zi „oficială” de vară, o zi ce pune punct unui capitol din acest an. M-am simțit „like a lady” în această zi.

 
Trăgând linie, a fost o vară absolut minunată!

 
Refuz cu îndârjire să admit altfel. O vară perfectă prin toate micile ei imperfecțiuni. O vară unică. O vară…

Ziua 8


30 august, ziua a 8-a, aduce cu ea un pisicuț – suflețel adorabil, în căutare de stăpâni iubitori.

Încă nu și-a găsit o nouă familie. Sper să se întâmple curând acest lucru. În mod sigur va aduce multă bucurie celor ce vor avea grijă de el.

Mai multe detalii despre suflețel sunt în postul acesta, scris acum câteva zile.

Ziua 7


Cum era? „A șaptea zi ca zi de odihnă”? Presupun că se aplică indiferent de context, neținând cont de zilele săptămânii, deși tradițional duminica e ziua în cauză.

Întâmplarea face ca în cazul de față a șaptea zi de la începerea provocării să fi picat la mijlocul săptămânii, mai exact miercuri pe 29 august. Odihna poate îmbrăca diverse forme., depinde de fiecare persoană. Eu în a șaptea zi am mers cu Diana la film, la ceva ce așteptam de o groază de vreme să ajung, și anume la Brave!

Ador desenele animate! Îmi plac la nebunie producțiile celor de la Pixar! Chiar și numai pentru atât m-aș fi dus, dar dacă în ecuație mai intră și o fetiță cu păr roșu cârlionțat care trage cu arcul incredibil, atunci clar e ceva ce n-aș fi putut rata să văd pe ecran mare, într-o sală de cinema! 🙂

Nu o să fac o recenzie a ceea ce am văzut, pentru că nu ăsta e scopul postării acesteia și nici nu știu cât de relevantă ar fi.

Știu, doar, că în cele 95 de minute cât am stat în sală am râs în hohote, m-am entuziasmat, am tot emis interjecții de tot felul, de la „AWWW!” la „HIIII!” și „WHOAA!”, ba chiar am încercat pe alocuri să rețin niște lacrimi din a curge și am ieșit la final extrem de încântată de ce am văzut.  A fost excelent!

A mai fost ceva de care nu pot să scap nicicum, o expresie pe care atunci când o să o mai aud de acum încolo (și vor fi situații) o să o asociez cu Brave și o să mă pufnească râsul când o să îmi aduc aminte de o anumită înșiruire de scene din desene:

„Like a lady”

Ziua 6


 

 

28 august a fost o zi dedicată aproape exclusiv bucătăriei. Am mers în sfârșit la atelierul de materiale și am cumpărat palul, mdf-ul și blatul necesare noii mobile de bucătărie. Culorile le alesesem cu câteva zile înainte.

La atelier am văzut minunea asta de cățel ce aparține directorului de acolo. Un adevărat URIAȘ, chiar dacă nu pare în poză! Un malamut frumos foc, nu m-am putut abține să nu chițăi încântată, pentru că această rasă e una din preferatele mele!

Îmi doresc ca la un moment dat să am și eu unul. Mai mult ca sigur că toată ziua m-aș juca cu el (sau ea, dacă ar fi să fie femelă).

Dar până atunci, o să mă tot uit cu jind la poze cu cățeii din această rasă 🙂

 

Caut căsuță!


Iar e vorba de ceva urgent! 🙂

Caut căsuță pentru un pisicuț mic, adorabil, iubitor și „lipicios”.

Are cam 2 luni, e băiețel și e în trei culori – alb cu pete negre și portocalii. Se zice că pisicuțele acestea aduc noroc.

L-am găsit la Interservisan debusolat și flămând. L-am dus la veterinar, e curat și deparazitat extern și intern. Are nevoie de cineva care să îl iubească și să îi acorde atenție – el e extrem de dulce, locul preferat de dormit deocamdată e… în palme. Te atașezi instant de el, nu ai cum să nu îl îndrăgești de mama focului când îl vezi câtă iubire poate să îți acorde un suflețel așa de mic și nevinovat.

E de preferabil să îi găsesc o căsuță în Cluj. Eu nu îl pot ține la mine, așa că vă rog să mă ajutați și să dați mai departe post-ul acesta.

Ziua 5


27 August 2012

 

Ne redecorăm bucătăria. Ca un făcut, poza zilei de azi coincide cu a 5-a zi în care meșterul lucrează în bucătărie. Traiul a devenit destul de inconfortabil, am impresia că toată pielea mi-e îmbibată de praf (deși nu e așa), toată casa e întoarsă cu fundul în sus, iar în bucătărie a mai rămas doar vechiul aragaz, în rest e un adevărat șantier în lucru.

Niște gânduri ușor răutăcioase: la sfârșitul săptămânii trecute am bocănit, găurit și spart și noi – ce, doar vecinii să ne dea deșteptarea în ritmuri de bormașină?

Ehei, dar abia aștept să fie gata tot, fiindcă schița arată bestial!

 

P.S. Skrillex ar fi fost plin de inspirație, ba chiar mândru, dacă ar fi auzit cum suna azi flexul 🙂

%d blogeri au apreciat asta: