Arhive pe etichete: concert

Întotdeauna Bach


Am început această postare cu…sfârșitul. E greu să scrii sau să povestești despre ce ai simțit vis-a-vis de ceva la câteva zile după ce s-a întâmplat acel lucru, fiindcă nu mai relatezi cu sufletul sau inima, ci cu mintea și ai tendința de a fi mult prea pragmatic, fără să vrei. Sunt momente în care cel mai bine vorbesc senzațiile, iar dacă nu găsești modalitatea potrivită de a le descrie, atunci unde mai e poezia trăirii?

Ca să îmi reamintesc stările sufletești de acum câteva zile, m-am plimbat prin casă cu Bach răsunând în căști. Chiar și acum, când scriu asta, din căști se aude integrala suitelor pentru violoncel compusă de Bach. Și parcă e mai ușor așa. Chiar și acum corzile sufletului îmi vibrează odată cu muzica și acum sunt acasă…în cadrul concertului de marți, această senzație mi-a fost de zeci de ori amplificată.

A fost nevoie numai de un om și de un violoncel. Atât! Un om extrem de talentat, un măiastru vrăjitor al instrumentului ce a avut puterea de a ne hipnotiza cu muzica sa și de a ne suspenda undeva în afara timpului și spațiului cunoscute.

A fost un concert superb! Magnific, chiar! L-aș răpi pe Răzvan Suma, dacă aș putea, și l-aș pune să îmi cânte încontinuu 🙂 Glumesc! Ba nu, nu glumesc! E unul din muzicienii care în momentul în care încep să cânte sunt în alt Univers și sunt extrem de expresivi, trăind la maximum fiecare notă și transmițându-ți și ție această trăire.

Turneul lui Răzvan Suma se va încheia pe 7 noiembrie, în București, iar atunci vor fi și doi invitați: Corinne Chapelle, la vioară, și Răzvan Popovici la violă. Vă recomand călduros să mergeți, dacă aveți posibilitatea!

La finalul concertului am completat un chestionar, iar ultima întrebare de pe foaie era ”Ce altceva ați vrea să ascultați cântat de Răzvan Suma?”, iar răspunsul meu, în urma concertului și în urma dragostei pentru muzica compusă pentru violoncel a fost  „Bach. Întotdeauna Bach!

Vă place Bach?


Mie da! Foarte, foarte mult!

Tocmai de aceea am să merg mâine să îl văd şi să îl ascult pe Răzvan Suma, unul din cei mai mari violoncelişti români.

L-am văzut şi azi, a cântat un pic în Iulius Mall în cadrul unui flash-mob. Când l-am văzut eu i se făceau nişte poze de către fotografii oficiali ai mall-ului. Era lângă scările rulante, pe o bancă roşie. Lumea trecea pe lângă el, dar nimeni dădea vreun semn că ar şti cine e, cu toate că înainte cântase. Întâmplarea face să fi trecut pe acolo în pauza de la muncă, având ceva de rezolvat prin mall. L-am văzut, i-am făcut o poză şi la final am mers şi i-am spus „să ştii că am să vin mâine seară la concertul tău”. Nu se aştepta la asta. Mi-a zâmbit, mi-a întins mâna şi a spus „eu sunt Răzvan, încântat!”.

Ce se va întâmpla mâine seară sunt convinsă că va fi memorabil. Ar fi păcat să rataţi asta…Bach este…Bach, adică minunat! Iar Răzvan…come on, pe lângă talentul de care dispune, omul are cutia violoncelului albă! How cool is that? Plus că sunt convinsă şi de faptul că nu va fi deloc un concert „clasic”, ci va fi ceva contemporan, modern, plin de viaţă.

Concertul va începe la ora 19 şi va avea loc la Casa Universitarilor.

Un om, un violoncel, Bach şi o proiecţie.

Ne vedem acolo!

RenaiScienceFiction


Și a fost și concertul „RenaiScienceFiction” în seara asta, în Diesel. Concert e mult spus. Sau prea puțin. Pentru că ce s-a întâmplat acolo e atât de complex și bulversant, că încă mi-e greu să descriu. Gândește-te la 2 oameni, un bărbat și o femeie, împreună pe aceeași scenă, el obișnuit, iar ea extrem de…nepământeană…Mai adaugă, ca instrumente, o serie de aparate electronice: sintetizatoare, computer, nanoKontrol, iFPH și…un smartphone.

Concertul-concept (cred că pot să îi spun așa, iar dacă nu există termenul îl folosesc acum) a fost o călătorie imaginară pe planeta Venus, unde ni s-a vorbit în…venusiană. Prin foșnete, gemete, murmure, fâlfâieli de beteală, plastic și o voce când mult prea intensă, când divină, când hipnotică. Toată experiența de care am avut parte poate fi „tradusă” așa: futuristic, experimental, grotesc și senzual, fonetic, mistic și SF. Plus laitmotivul „Who is looking in the mirror?” și „Există viață pe Venus?”, ca să aflăm la final că publicul era cel ce se uita în oglindă și implicit da, există viață pe Venus.

Genul ăsta de spectacole te bulversează un pic. Și e mai mult decât o situație în care fie înțelegi despre ce e vorba, fie nu. Eu zic că încă nu suntem pregătiți pentru așa ceva, încă nu suntem obișnuiți să ne lăsăm imaginația să zboare undeva, departe, și dacă suntem puși în ipostaza de a gândi în timpul unui spectacol ne simțim incomod, iar dacă mai trebuie să și interacționăm cu artiștii ne fâstâcim de-a dreptul și din cauza asta avem tendința de a lua în râs geniul pur, tocmai pentru că nu suntem capabili de a-l înțelege pe deplin.

Aici se încadrează ce au făcut azi Irinel Anghel și Adrian Borza și mărturisesc că mă așteptam la aproape orice altceva numai la asta nu. Și nu pot descrie exact. Pentru că ăsta e un spectacol la care trebuie să mergi, să fii acolo, ca să poți înțelege. Iar după ce participi stai și te întrebi: „de ce am avut parte?” și nu te poți exprima foarte concis.

Spectacolul a fost parte a festivalului internațional Toamna Muzicală Clujeană. Mai multe informații despre festival găsiți aici:

www.tmc.filacluj.ro –  informatii despre artiștii invitați la TMC, program, echipa etc
www.filacluj.ro  – site-ul Filarmonicii Clujene
www.facebook.com/filacluj – pagina de Facebook a Filarmonicii
www.facebook.com/ToamnaMuzicalaClujeana – pagina de Facebook a TMC
Și încă ceva: bloggerii sunt așteptați la concertele din cadrul festivalului. Mai multe info aici, cu mențiunea:

Pe lângă cei care au răspuns afirmativ şi sunt interesaţi de concertele toamnei, anunţăm faptul că orice blogger clujean, iubitor de muzică clasică, bineînţeles, este aşteptat la concertele noastre. Aşadar, vă rugăm să urmăriţi programul, să vă alegeţi un concert şi să ne trimiteţi un mail (găsiţi informaţii la contact) cu motivaţia voastră pentru a participa la concertul/recitalul respectiv. Vom alege câte un blogger/concert şi vom urmări cu interes reacţiile fiecăruia.

Despre Toamna Muzicală Clujeană


„Ieri a debutat în forță cea de-a 46-a ediție a Festivalului Internațional Toamna Muzicală Clujeană”…

Stau de ceva timp și încerc să îmi încep articolul cu această frază, dar nu pot. E mult prea tranșantă, prea fără viață și prea puțin piperată…e oarecum fadă…lipsită de emoție…nu reflectă nicidecum atmosfera de care am avut ieri parte la Casa Universitarilor, unde orchestra simfonică și corul Filarmonicii clujene au susținut concertul de deschidere al festivalului – „Damnațiunea lui Faust”, op. 24, compus de Hector Berlioz.

 

Sunt momente în cursul vieții noastre agitate când e nemaipomenit de bine să luăm parte la concerte de acest fel – să lăsăm toate probleme și frământările deoparte și să alocăm câteva ore din timpul nostru prețios sufletului nostru. Fiindcă nimic nu atinge mai bine sufletul și nu îl face să vibreze mai intens decât muzica. De-a lungul anilor am realizat ce înseamnă, de fapt muzica. E hrană pentru sufletul nostru însetat de emoții, e (aproape) unica modalitate prin care putem experimenta senzații din cele mai diverse în aceeași bucată muzicală – de la bucurie pură, la teroare sau tristețe profundă. Muzica e cea care ne ridică pe culmile extazului sau ne prăbușește în abisul disperării. Muzica e, în același timp, și modul prin care ființa umană exprimă cel mai bine tot ceea ce nu poate reda prin simple cuvinte, acestea fiind prea sărace pentru a descrie anumite stări, trăiri, sentimente. Muzica rupe toate barierele impuse de cultură sau limbaj. Ne apropie pe toți, ne face să ne simțim ca unul, face inimile noastre să bată la unison în același ritm. E numită, pe drept, limbajul universal…

 

Publicul de ieri a fost din cel mai divers. Tineri și vârstnici, persoane dichisite sau nu prea, în funcție de gustul fiecăruia sau posibilități…eram atât de diferiți cu toții. Asta până în momentul în care am intrat în sală și ne-am ocupat locurile. Atunci nu a mai contat nimic, nu a mai contat din ce mediu provine fiecare, au dispărut toate diferențele și a rămas un singur lucru ce ne-a unit pe toți și care ne-a adus ieri la un loc: dragostea pentru muzică!

Încă nu am învățat că la concertele simfonice nu aplaudăm la mijlocul lor, cum facem la alte concerte, și poate că încă mai uităm să ne închidem telefoanele sau să le punem pe silențios atunci când intrăm în sala de spectacole, însă, vorba aceea, nici Roma nu a fost construită într-o zi. Față de alți ani, totuși, micile incidente de acest gen sunt mult mai rare. Există, dar nu mai sunt atât de frecvente. Și asta e de bine. E un lucru bun și arată că ne pasă. Că avem respect și îi apreciem pe artiștii ce ne încântă cu muzica lor.

Ieri am uitat de tot timp de aproape 3 ore, nu mi-am dat seama cum a zburat timpul. A fost minunat! Ador concertele cu orchestră și cor! Iar dacă sunt dirijate de un adevărat maestru al baghetei…atunci sunt mai mult decât minunate, sunt magnifice! Așa a fost și concertul de ieri. Concertul a fost pus în scenă sub bagheta maestrului Cristian Mandeal. Spun maestru, fiindcă omul e senzațional. E atât de plin de energie, trăiește cu atâta intensitate muzica, simte fiecare notă, fiecare crescendo, și reușește să transmită și spectatorilor această energie, reușește să-i transpună „aici și acum”.

Soliștii de ieri au fost Carmen Gurban, Tony Bardon, Balla Sandor și Florin Sâmpelean. Superbe voci…mari artiști! (mai multe despre ei într-un articol viitor, merită scris separat și mai pe larg)

Finalul concertului…ah, finalul! Aplauze furtunoase la scenă deschisă minute în șir, zâmbete calde pe fețele spectatorilor, frenezia ce o simțeam fiecare înlăuntrul nostru…și mai presus de toate…emoția artiștilor și lacrimile apărute în ochii dirijorului la final. Nu prea pot descrie foarte bine ce a fost, fiindcă a fost…intens. Da, ăsta e cuvântul. Intens. Și emoționant. Și…uman!

Închei prin a ura la cât mai multe ediții acestui festival. La cât mai multe toamne magice, pline de poezie și de sublim. La cât mai multe concerte minunate! Și mai am o urare..mai mult un îndemn: mergeți la concerte simfonice! Mergeți și lăsați deoparte orice altceva și timp de o oră, două, trei, simțiți cu inima și sufletul! Merită totul!

Festivalul ține până pe 26 octombrie, timp suficient să mergeți, măcar o dată, la unul din concerte. Mai multe informații găsiți aici:

www.tmc.filacluj.ro –  informatii despre artiștii invitați la TMC, program, echipa etc
www.filacluj.ro  – site-ul Filarmonicii Clujene
www.facebook.com/filacluj – pagina de Facebook a Filarmonicii
www.facebook.com/ToamnaMuzicalaClujeana – pagina de Facebook a TMC

Cluj Arena Grand Opening


A fost un week-end energizant și antrenant, în urma căruia mi-am pierdut, la propriu, vocea și m-am mai și ales cu o febra musculară de toată frumusețea la gât și umeri. Dar a meritat tot, absolut tot, pentru că în aceste 2 zile am avut parte de o serie de concerte prin care s-a inaugurat noul stadion Cluj Arena.

Pentru că mi s-au schimbat niște planuri în ultimul moment (trebuia să plec în Letonia ieri, pe 9.10) și pentru că atunci când am vrut să îmi iau bilete era prea târziu, am participat ca voluntar la concerte, muncă ce a implicat în principal verificarea biletelor la intrare. Cu ocazia asta am revăzut câteva persoane dragi și am mai cunoscut niște oameni foarte tari, cu care am făcut o echipă de senzație – ”Poarta 6”, după numărul porții ce ne fusese alocată. Eram responsabili de tribuna a II-a și gazon A, având ca vecini Golden Circle-ul. Cred că am fost cea mai nebună echipă! Nu știu ceilalți ce au făcut, dar noi am țopăit, sărit, cântat, dansat și râs ÎNCONTINUU! A fost extrem de tare, în felul ăsta am învins frigul de afară și ne-am înconjurat de multă căldură.

Iar concertele…hehe, concertele! Acum vine partea frumoasă!  A fost o serie de momente când mi s-a făcut pielea de găină. Sâmbătă, primul a fost în timp ce cântau cei de la Voltaj piesa ”Vara Trecută”, când s-au aprins câteva mii de luminițe venite de la  telefoane/brichete și au început să pâlpâie blițurile aparatelor foto. Cam așa a arătat (filmulețul a fost făcut de Adi Hădean). Alt moment a fost în timpul concertului Scorpions, la piesa ”The Best is Yet to Come”. La refren, mai pe sfârșit la partea cu ”Heya aeh ho/Don’t look now, the best is yet to come/Heya aeh ho/Take my hand, the best is yet to come”, întreg stadionul a cântat cât a putut de tare. Să auzi în jur de 35.000 de oameni cântând la unison, creând un ecou magnific, e ceva ce nu prea poți descrie în cuvinte…ai o senzație unică, simți cum te umple muzica și îți zbârlește și părul pe ceafă, te simți euforic și vrei ca momentul să nu se mai termine!

Despre Scorpions nu pot zice decât asta: THEY KICKED ASS! Au fost pur și simplu demenți, au făcut un show de zile mari și au știut cum să interacționeze cu/antreneze publicul. Smokie au fost SUPERBI, ne-au oferit o seară minunată! Am cântat și am dansat cu ei, mi-am dat și sufletul încercând să aflu cine e, totuși, Alice asta ce a plecat cu nerușinare după 24 de ani din vecini. 🙂 De-aia am și rămas fără voce, că am cântat până n-am mai putut (mă rog, cântat e mult spus, mai mult urlat și răcnit cât am putut de tare și cât m-au ținut plămânii). Energia nu știu de unde am avut-o, dar obosită m-am simțit doar la finalul concertului când am realizat că ma dor tălpile și abia mai pot păși.

Toate adunate, evenimentul organizat a ieșit foarte bine, avem un stadion cu care ne putem mândri! Și avem, în sfârșit(!!!), un loc unde se pot ține concerte mari, cu trupe mari. Și mai avem ceva – avem oameni care știu să se comporte și manifeste civilizat, oameni care vin la un concert pentru că sunt fanii acelei formații și nu doar pentru a se afla și ei în treabă, cu restul ”poporului”. Deci da, se poate!

****

Oh, da, să nu uit! Dintre ceilalți artiști invitați să cânte, m-aș duce cu multă plăcere la un concert susținut de Brenciu & HB Band!

%d blogeri au apreciat asta: