O să scriu prima parte care e mai mult una introductivă și vreau să explic cât mai bine termenii și fenomenul de social media. Îmi puteți recomanda niște surse, vă rog? Bloguri care tratează tema, articole unde se explică ce și cum…

Vă mulțumesc!

S-a pierdut căţeluşa Maya, de talie medie, părul negru, în unele locuri gri, cu ochelari maro. Are chip la ceafă.
Este o fire timidă, dar sociabilă şi prietenoasă.
A fugit în centru, pe strada Eroilor.

Are zgardă neagră cu un batic roşu în carouri

În cazul în care o găsiţi sunaţi la: 0755152447!!!!!!!
joanasander.js@hotmail.com

O știu pe proprietară, iar cățelușa mi-e extrem de dragă și vreau din suflet să fie găsită! Și mai vreau să văd cu adevărat utilitatea social media! Am mai auzit de cazuri în care s-au găsit animale pierdute prin intermediul SM, vreau ca și acesta să fie unul din acelea…

Vă rog să răspândiți cum puteți informația, să ajungă la cât mai multe persoane. Mulțumesc!

Dar să ieși să protestezi pentru că îți zice un preot/mitropolit să o faci, să ai ca motor ce te alimentează argumentul că dacă biserica nu face slujbă celor ce decid să se incinereze atunci musai trebuie să marșezi cu înverșunare și să militezi pentru stoparea construirii…asta mi se pare pur și simplu o idioțenie, o tâmpenie și o prostie crasă!

Biserica nu face slujbă sinucigașilor, asta știu, e de când lumea. Dar să nu facă slujbă nici celor ce se incinerează? Asta îi cam discriminatoriu!

Dar problema cea mai mare e că majoritatea sunt o turmă de oi, ce ascultă și fac tot ce li se spune. În biserică, de către preot. Pentru că dacă preotul îți zice să faci ceva, tu faci, fără să gândești, că doar el zice așa. Am fost martoră acum ceva vreme, în preajma alegerilor, la o slujbă în care preotul le dicta enoriașilor cu cine să voteze. Și trist era că cei care aprobau cu vervă nu erau doar bătrâni, ci și tineri și adulți- de la 20 de ani în sus…

Mă abțin să mai zic ceva pentru că o să dezvolt altfel un subiect foarte sensibil pentru unii și n-am chef de certuri pe tema asta.

Dar ca și concluzie…dacă protestați pentru ceva, măcar protestați fiindcă așa vă dictează vouă conștiința, sau fiindcă vreți asta cu adevărat, sau fiindcă vă deranjează ceva atât de mult încât simțiți că puteți face ceva pentru asta dacă vă implicați. Dar NU VĂ MAI LĂSAȚI influențați de alții! Ăsta nu-i motiv…

Deși nu e prima dată când fac asta, tot am emoții. Mă cuprinde o stare de ușoară agitație, mă frământ, îmi schimb de vreo 10 ori ideile, fac un plan înainte despre ce și cum să vorbesc (dar în final ajung să nu îl respect deloc și după ce totul e gata mă gândeam că puteam vorbi/face un milion de alte lucruri și că totul ar fi ieșit mai bine așa)…

Sper să fie bine, sper să reușesc să transmit și să explic tot ceea ce am în minte și mai presus de toate…sper să îi fac pe cei ce vor participa să se deconecteze de la orice altceva timp de o oră. Și mai sper ceva, ba chiar vreau – să participe activ, să se implice. Nu îmi place să vorbesc în public, am o groază infinită de fiecare dată când o fac, dar faptul că audiența interacționează cu mine mă face să mă mai destind un pic.

Pe mâine!

Nu vreau să fiu înțeleasă greșit, e OK să ai propria opinie și să prezinți lucrurile într-un fel clar, limpede și elocvent și chiar apreciez când părerea este una onestă. Fie că ți-a plăcut un lucru, fie că nu. DAR! Ce nu apreciez, sub nici o formă, este a te apuca să faci comparații inutile, care chiar nu își au rostul și mai ales să ai impresia că știi totul despre acel lucru, iar opinia ta nu admite contradicții. Nu e nimic greșit în a spune ”nu mi-a plăcut chestia x pentru că…” și apoi te apuci să ilustrezi de ce nu ți-a plăcut, dar de ce, după ce faci asta, te apuci să zici un lucru de genul ”dincolo era mai ieftin” sau ”mie nu-mi place, deci e o prostie crasă, n-are nici un sens să încercați măcar”.

Serios?

De ce nu s-a învățat sau nu s-a deprins încă o modalitate de a prezenta sau expune lucrurile cu bun simț sau diplomație? Mai ales că atunci când se va învăța acest lucru se va schimba și tonul unei critici, și aceasta nu va mai fi privită ca un atac (situație ce o întâlnesc mult prea frecvent), ci va fi (sau ar trebui) privită ca o critică constructivă, din care se poate învăța ceva implicit în urma căreia se pot aduce anumite îmbunătățiri sau se pot face anumite adaptări.

O altă dimensiune a nemulțumirii/nedumeririi mele este aceasta: să presupunem că ți s-a dat șansa de a încerca un anumit produs dintr-o categorie sau domeniu oarecum exclusivist, chiar dacă tu de obicei nu ai tangențe cu produsele din acea categorie. Să presupunem că nu ți-a plăcut. Să mai presupunem că îți era specificat dinainte că dacă nu îți place ceva, produsul se poate adapta nevoilor tale și chiar erai încurajat să faci acest lucru. De ce nu ai profita de acest fapt și de ce ai pomeni în stânga și în dreapta (mai puțin celor ce ți l-au oferit) cât de ”nașpa” a fost produsul, dacă tu nici măcar nu ai avut curajul de a merge și a spune ”nu-mi place așa, s-ar putea oare face altfel?” Și de ce nu ai accepta apoi contraziceri de alți consumatori și te-ai apuca să generalizezi, dintr-o manieră pur subiectivă, cum că TOTUL ar fi aiurea sau prost la respectiva companie datorită unui singur produs pe care l-ai testat și pe care nici nu te-ai obosit să încerci să îl adaptezi nevoilor tale?

Asta nu înțeleg. Luminați-mă, vă rog mult, dacă puteți! Pentru că eu mă tot întreb:

- chiar nu știm să oferim critici constructive? și

- chiar e necesar să ne considerăm mici guru în momentul în care emitem o părere?